Oameni, opriţi-vă!

Oameni care au lucrat “pentru сomunişti” şi au luptat din umbră pentru NE-introducerea istoriei integrate, NE-introducerea limbii ruse ca limbă oficială, şi multe alte NE-uri pe care media niciodată nu le va aborda. Oameni profesionişti, cu verticalitate, impuşi din anumite cauze, în virtutea anumitor circumstanţe, să lucreze în Guvernul comunist. Oameni cu studii obţinute în occident, care se opuneau corupţiei, care împiedicau acte de corupţie. Oameni care nu au nimic cu politicul, însă au avut nenorocul să se intersecteze cu el, cu acest politic atât de scârbos. Aceşti oameni astăzi sunt izolaţi, izgoniţi din funcţii extrem de vitale pentru oamenii simpli, sunt marginalizaţi şi le sunt închise toate uşile. Vina lor a fost că au crezut că indiferent de culoarea politică, ei sunt necesari societăţii prin profesionlismul şi experienţa acumulată. Astăzi, societatea le întoarce spatele şi se face a uita toate câte le-au fost făcute. O societate cu memorie scurtă, manipulată de media aşa zisă – „liberă”, gata să latre la comandă. O societate care nu ştie să gândească obiectiv, dar cel mai important, să-şi formize singură părerea. Aceasta de fapt şi este tragedia poporului nostru.

Un Mărțișor pentru fiecare!

Când am croșetat aceste mărțișoare m-am gândit la mama. De mulți ani nu-i mai sunt alături în ziua de 1 martie. Mi-aduc aminte cum îi puneam în piept în fiecare an un mărțișor, unul croșetat de mine. Azi croșetez mărțișoare pentru cei dragi, dar și pentru alte mame, care poate sunt la fel de singure ca și mama mea aflată la mii de kilometri depărtare. În străinătate, tradițiile ne unesc și mai mult, începem să le dăm alte conotații, alte aprecieri. Pentru că de tradiții este legat tot ce ține de casă, copilărie, frați, surori, zâmbete, poveste. M-am gândit să ofer posibilitatea, celor care mai țin la sărbătoarea Mărțișorului, să poată să poarte în ziua de 1 martie un mărțișor la piept, unul făcut cu foarte mult drag.

Mărțișor 1

Mărțișor 2

Mărțișor 3

Mărțișor 4

Pentru că a rămas puțin timp, te invit să alegi unul din mărțișoarele de mai sus și să expediezi prin email la prindemclipa@gmail.com numărul mărțișorului pe care ai vrea să-l achiziționezi. Detaliile ce țin de livrare, le discutăm pe parcurs. Atenție, număr limitat!

Odiseea Jobbingului

După ce ne-am aşezat frumos, ne-am desfăcut bagajele, sărbătorit sărbătorile, dezmeticit ce şi unde, şi cel mai important, după ce am aşteptat 2 săptămâni instalarea internetului, a început frumoasa odisee a căutatului de lucru. Şi dacă crezi că găsirea unui job e muncă uşoară, te înşeli. Căutatul de lucru este un fel de muncă dar neremunerată. Te trezeşti dimineaţa, îţi serveşti frumos cafeluţa, deschizi calculatorul şi dă-i bătaie, cu mici pauze la prânz şi la o altă cafea. Şi de fapt, această zi de lucru, durează mult mai mult decât obişnuitele 8 ore lucrătoare. Am încercat toate metodele posibile:

  1. website-ri simple cu anunţuri (craiglist, kijiji)
  2. website-ri de recrutare (hunt, jobboom, monster)
  3. website-ul oficial al guvernului (emploiquebec)
  4. website-rile companiilor în care cred că aş vrea şi aş avea şanse să mă angajez.

Pentru fiecare anunţ se trimite un CV şi o scrisoare de motivare adaptată cerinţelor jobului. Spre exemplu, dacă în anunţul de recrutare sunt enumerate următoarele cerinţe: autonomie, discreţie, atenţie la detalii, acurateţe, iar tu scrii că eşti: creativ, dinamic şi numaiştiuce, i-aţi rămas bun de la acest job. Deci, şmecheria este ca în CV şi scrisoarea de motivare să se regăsească în mare parte aceleaşi cuvinte din anunţ, dar nici copy-paste nu faci 😉

Metoda numărul 1 în cazul meu a eşuat. Propunerile care le-am primit în urma aplicării acestei metode au fost de genul:

  • Foarte bun CV. Aici ai şanse de creştere, de venituri de peste 100k, dar va trebui să începi să lucrezi neremunerat primele 6-8 luni. Aşa încep toţi, dacă treci cu succes perioada de testare + învăţare, ai şanse să te angajezi şi să ajungi la venituri cosmice.
  • Ai un CV de professional, este un job de entry level, dar te luăm. Ok, semnăm contractul. Hopa! O clauză prin care mă oblig să rambursez 75% din salariu, în cazul în care plec mai devreme de 3 luni.
  • Compania noastră-i cea mai tare dintre cele mai tari. Şanse de creştere profesională, ajungi manager în scurt timp, cu o garanţie a unui venit de peste 75k. Interviu super sofisticat, ca după prima zi de lucru (ei o numesc al doilea interviu) să-mi dau seama că e direct marketing adevărat doar că în stil canadian.

Metoda numărul 2 n-a mers în nicio direcţie. Doar un apel prin care au văzut că nu cunosc franceza şi mi-au promis că mai revin în cazul în care… blabla.

Metoda numărul 3 e moartă pentru mine, iar din acelaşi motiv că nu cunosc suficient de bine franceza. (După atâtea obstacole întâlnite din cauza necunoşterii limbii oficiale, tot mă întreb, ce naiba caut aici?).

Metoda numărul 4 a dat roade! Mi-am pus CV-ul şi scrisoarea pe unul din site-rile companiilor unde mi-ar place să lucrez, ştiind că mari şanse nu am, totuşi am încercat. În două săptămâni am fost telefonată, un fel de interviu la telefon: de ce vreau să lucrez la ei, de ce cred că sunt potrivită pentru compania lor, sunt de acord să lucrez la banii ăştia, după ce am răspuns încrezută la toate întrebările, m-au invitat la interviu cu HR administrator. Interviul a avut loc peste o săptămână, o experienţă foarte plăcută, în sfârşit am dat peste oameni normali, care nu vor doar să profite de pe seama mea, dar chiar să mă pună pe un post care să mi se potrivească cel mai bine. După interviu am făcut nişte testări la calculator. A urmat al doilea interviu cu managerul departamentului, şi al treilea interviu cu un alt manager. În total, procesul a durat 5 săptămâni, iar de 4 zile, sunt în biroul meu, din geamul căruia se vede un părculeţ drăguţ, cu un job full-time şi care corespunde experienţei mele dar şi a aşteptărilor salariale, cu oameni normali, anglofoni, care sunt destul de friendly. Încă mă mai pişc dimineţile să văd dacă visez sau dacă chiar trebuie să mă trezesc ca să merg la servici!

Primul job

Am promis să scriu despre așa zisul primul job. Pentru mine, acest job este unul temporar, care aduce ceva bănuți în casă și care permite să ai timp pentru căutare de job adevărat.

După ce timp de o lună am trimis în disperare zeci de CV-ri, mi-am făcut profil pe n pagini de angajare, am fost la vreo 7 interviuri, și cel mai important, după ce am realizat că banii se duc mult mai repede decât era planificat, intram încet în disperare, care din când în când se transforma în iritare, frustrare, și tot felul de emoții covârșitoare. Tot entuziasmul din prima luna s-a evaporat, a rămas doar semnul de întrebare, când vor intra în casă primii bani, voi avea cu ce plăti chiria la sfârșitul lunii, etc.?

Și ca în toate poveștile, apare îngerul păzitor care îți spune, Cum, nu ți-am spus de jobul ăsta? Sună la acest număr și mergi să te angajezi, e simplu și sigur.

Este acel job, de numărat chiroane, unde e imperativ să cunoști franceza. Așa m-a speriat angajatorul la telefon. Am insistat însă, am vorbit chiar și în franceză încercând să demonstrez că eu înțeleg și chiar știu să spun cîteva fraze generale. Am fost la interviu, am trecut testul de matematică simplă și am primit prima comandă.

Inventariere, număr și renumăr marfa din diverse magazine, o introduc în baza de date, o notez pe BEVE-ul de inventariere, admir colecțiile noi și vechi ale celor mai scumpe magazine din oraș, cunosc toata marfa de la Sport Expert (am lucart mai mult de 15 ore acolo), de la Château, Bedo, Gap, Boss, etc. Deci, nu număr chiroane, ci haine, încălțăminte, șireturi, și tot felul de prostii pe care nu le-am mai văzut în viața mea, de exemplu protectoare ale organelor sensibile, chiloți, cravate, butoniere, ochelari de la 39$ la 999$, și tot așa mai departe. Iar seara, înainte de culcare, văd doar coduri de bare 🙂

Este job pentru studenți, imigranți, dar și persoane care vor să câștige un ban în plus. Am văzut și quebecoși mai în vârstă, care de sigur n-au uitat să-mi aducă aminte că aici limba oficială e franceza, și i-au făcut observație managerului care îmi vorbea în engleză.

Săptămâna aceasta urmează să primesc primul cec, motiv de sărbătoare!

Important e că acest job mi-a oferit posibilitatea să văd o altă față a Canadei, care este atât de diferită de Moldova, unde totul se bazează pe profesionalism, atitudine și motivație. Dacă insiști, dorești și ești motivat, atunci poți reuși!

They still need your help!

Madame Popovici

„Madame Popovici” este noua mea identitate aici în Quebec, sau mai degrabă, o identitate readusă în circuit. De mulți ani nu mai utilizez numele de fată mare, și așa cum acum mulți ani în urmă nu reacționam la numele meu actual, la fel, acum, reacționez cu întârziere la numele meu oficial de Quebec.

Pentru Quebecoși, păstrarea numelui de fată mare după căsătorie este ceva firesc. Încă în 1981, guvernul Quebecului, unicul din Canada, a emis o lege prin care femeile își vor păstra de acum în colo numele de până la căsătorie. Este una din multele acțiuni întreprinse de către guvern pentru promovarea egalității sexelor.

Știu că venind aici trebuie să te conformezi legilor locale, valorilor, principiilor. Și totuși, este corect să fii impus să porți un alt nume decât numele pe care l-ai ales la căsătorie făcând o alegere conștientă? Egalitatea sexelor înseamnă doar impunerea femeilor să-și păstreze și după căsătorie numele obținut la naștere, sau ar mai însemna că fiecare femeie are dreptul la propria alegere?

Sunt încă multe lucruri pe care nu le înțeleg și care-mi ridică semne de întrebare. Este societatea quebecoasă una deschisă, liberă, dezvoltată, care respectă drepturile omului, sau este o societate unde un grup de oameni influențează adoptarea a unor legi, care în fapt nu fac decât să restricționeze mișcarea, alegerea, și să-ți dicteze identitatea?

P.S. Prin acest post nu aduc critici, ci doar vreau să pun în discuție anumite aspecte a situației de aici, cu care, sigur, s-a ciocnit fiecare.

La fête des Neiges de Montréal

Canadienii nu intră în depresie de la atâta zăpadă, și de la o iarnă așa de lungă. Ei se bucură de fiecare zi cu soare și de fiecare fulg de nea. La sfârșit de ianuarie toți ca unul au fost invitați în parcul Jean-Drapeau, aici, peste râu, pentru a sărbători fulgii de nea.

Ca niște copii, ne-am lăsat și noi invitați, ba mai mult, ne-am bucurat împreună cu sutele de copii de tot ce am văzut pe insulă, ne-am minunat de ce nu mai văzusem (de exemplu sirop de arțar fierbine în zăpadă), concerte, spectacole, feerie, muzică, acrobație. La anul îmi iau patinele și repetăm experiența.

Așa am fost întîmpinați la ieșirea din metro.

Apoi, am fost invitați să sculptăm și noi. Astea nu-s capodoperile noastre, am înțeles că copiii sunt mult mai creativi.

După un rând ca la Disney, poți ajunge pe această pistă imensă pentru săniuș. Eu mi-am luat porția de săniuș pe iarna asta. Dar tu?

Acrobații cu campioni mondiali.

Canada m-a ajutat să îmi placă zăpada, să mă bucur când ninge, și să privesc îndelung serile, cum se așează stratul de zăpadă tot mai des și mai des. Aici, zăpada nu este un pericol, ci un motiv de bucurie.