O ţară de voronini

Încă n-am reuşit să privesc integral emisiunea Lorenei, până ajunge şi prin părţile astea, mai durează, deja ne-am obişnuit. Am citit însă comentariile şi presa cu privire la duelul, dacă-l putem numi aşa, între Cioara şi Lorena.

Oamenii se miră cum de un aşa agramat şi mincinos a putut să ne conducă ţara? Cum de un om care nu poate închega o frază structurată logic, fără nicio carismă, doar uitându-te la el, îţi vine să fugi la baie să vomiţi, un criminal prin mâinile supuşilor lui, etc., etc., a fost ales preşedintele ţării de majoritatea populaţiei şi încă s-a ţinut în tron două mandate la rând? Şi pe mine mă întrebau profesorii de la universitate, şocaţi, cum am ajuns să avem un guvern comunist?

E greu să găseşti răspuns la aceste întrebări, şi mi-e ruşine să dau răspunsuri, pentru că-i atât de evident! Nu în zădar este o vorbă foarte cunoscută care spune că fiecare popor îşi merită conducătorul/soarta. Apoi, dragii mei, vă rog să deschideţi ochii şi să vă uitaţi împrejur să vedeţi cine constituie majoritatea ţării? Cine îi învaţă pe copiii noştri? Cine sunt vecinii, fraţii, colegii noştri? Majoritatea sunt copia lui Voronin, pentru că avem o ţară de 40% de voronini, şi la chip, dar şi la vorbă şi gândire.

Câtă apă va curge pe Prut pân-om avea şi noi schimbările mult dorite, dar atenţie, fără mare osteneală? Nu ştiu. Pentru că probabil ne complacem mai mult să ne plângem de milă şi să tragem cu ochiul spre vestul luminos, decît să punem mâna pe lopată şi să strângem gunoiul din propria ogradă.

The Wealthy Barber – sau cum să te descurci bine din punct de vedere financiar

Un moldovean în Moldova analfabet din punct de vedere financiar supravieţuieşte uşor cu sfaturile despre managementul banilor, care nu-i prea vede, primite de la părinţi şi naşi. Dar un moldovean în Canada analfabet în materie de finanţe, într-un sistem financiar-bancar totalmente străin lui, se poate îneaca uşor în milioanele de oferte despre cum să investească, cum să facă economii şi cum să-şi asigure bunurile. Pentru început, când abia ajungi pe acest tărâm unde din orice poţi face bani, şi totuşi abia reuşeşti să supravieţuieşti de la o lună la alta, nu-ţi pui aşa probleme existenţiale, în scurt timp însă, fiind asaltat de atâta publicitate stradală, telemarketing, precum şi comunicând cu colegii, observi că este imperativ să începi să însuşeşti cum se „mănâncă” banii în acest sistem.

Despre finanţe aici nu se învaţă doar la şcoală, la fel ca şi despre literatură de altfel (dar despre asta într-un alt post), ci sunt o sumedenie de emisiuni televizate şi radio, de divertisment de sigur, care te ajută să găseşti răspunsuri la mai multe întrebări. În una din aceste emisiuni am aflat despre cartea lui David Chilton în care povesteşte în termeni financiari dar simpli, pe înţelesul oricărui muritor de rând, cum un frizer a ajuns bogat. The Wealthy Barber a fost publicată în 1989 şi încă mai apare în lista cărţilor cel mai bine vândute pe continentul american. În carte poţi afla în cele mai mici detalii despre cum să economiseşti, cum să investeşti banii pe termen lung, cum să-ţi faci un testament, cum să-ţi asiguri viaţa, casa, etc., despre diverse tipuri de investiţii posibile, care sunt avantajele şi dezavantajele. Citind cartea nu vei fi plictisit, ci împreună cu personajele vei parcurge câteva lecţii de bază teoretice, cu aspecte practice, cu conversaţii şi dezbateri şi nu în ultimul rând cu mult umor. Pentru noi veniţi este destul de utilă pentru că nimeni nu te va învăţa atât de amănunţit despre atâtea lucruri nouă străine.

Aşadar, te invit să găseşti cartea (eu am stat în rând vreo 3 săptămâni după ea), şi îţi doresc să devii la fel de bogat ca şi Roy, vestitul Wealthy Barber.

Soarele meu

Cu miros de cafea proaspăt fiartă la ibric, cu mult soare, şi plină de optimism, îmi încep fiecare dimineaţă. Dimineaţa aceasta este mai deosebită, pentru că e ziua mamelor, femeilor, dar în primul rând, este ziua iubitului. El este cel care îmi apără lumina feţei alungând toţi norii supărărilor ce încearcă să-mi umbrească chipul în momentele grele. El este cel care mă răsfaţă dimineţile, care este tăcut zilele, şi care mă urmează ca un adevărat prieten, amant, soţ, tată şi frate, în toate aventurile mele nebunatice. Azi îi doresc mulţi ani înainte plini de dimineţi cu răsărit de soare, iar atunci când soarele va întârzia să apară, să ştie că este ascuns undeva după nori, şi ploia îi va goni, şi soarele iar va răsări. La mulţi ani, iubite!

Despre Eurovision

No bene, s-a terminat și marea foială în legătură cu acest minunat show. Moldova a fost paralizată pe câteva săptămâni de Eurovision. Niciun alt eveniment nu a mai interesat poporul moldav, inclusiv subsemanta, atât de mult ca Eurovisionul, ei poate și Fabrica. Chiar și premierul Filat s-a arătat interesat, făcând spume la gură ca nu cumva să îndrăznească organizatorii să trimită pe cine nu trebuie. Căci așa este, organizatorii trimit, ei se sfătuiesc, ei te îndeamnă, și ei știu. Ideea e că concurentul care trebuie să plece, știe despre acest lucru încă până la depunerea dosarului de participare. Sau credeți voi că Nelly avea să participe anul trecut dacă nu era convinsă că pleacă? Să se mai pozorască încă un an? Voi însă, trimiteți sms-ri să se mai îmbogățească unii, să se mai promoveze alții, și să mai aibă ce discuta lumea pe FB. Că alte subiecte nu-s.

Partea bună a acestui show este că se mai descoperă talente noi, talente care sunt umbrite de marele VIP-uri autohtone. Pe lângă talente, mai are și TVM oportunitatea să învețe și să se dezvolte. Cel puțin am observat un mare progres în ceea ce privește organizarea, prezentatorii, show-ul. Încă un pas și suntem acolo, în Europa.

Și-acum despre Țira, că ăsta îi numele Olgăi. Ea este o fata tare talentată, știe să cânte live, are o voce puternică și deosebită, are piese bune, o ținută scenică pe măsură, știe să se miște și are experiență. E adevărat că încă nu și-a găsit stilul care s-o reprezinte, dar mai are timp. Olia a obținut deja multe premii. A zis de câteva ori că nu mai participă la Eurovision, dar se pare că ceva s-a întâmplat (vezi primul abzaț) și a câștigat Eurovisionul cel puțin aici, acasă. A învățat ROMÂNA, și pentru asta merită totul respectul și nu are aere, un lucru foarte rar întâlnit în zilele noastre.

Anul următor sigur va fi anul Mileniumului, fiecăruia îi vine rândul la vremea sa. Așa că mai potoliți-vă oameni și nu vă scremeți atât, pentru că poate nici Dzeu nu știa atât de bine cine va merge la Oslo precum au știut cei după cortine.

Ce ziceam eu mai devreme? Treziți-vă și nu vă mai lăsați atâta manipulați.

Metro-sistem-cul-de-sac

De ninge sau plouă, de-i soare sau vânt, el stă tot acolo. Culcat, sau aşezat la peretele blocului din care suflă aer cald. Condiţionerele ce suflă aerul cald spre stradă sunt o mare salvare pentru mulţi oameni fără adăpost. Dimineaţa el întâmpină lucrătorii care se grăbesc spre birourile calde din clădirea la care stă de strajă zi şi noapte. Cu ochelari rotunzi de soare pe nas, o căciulă pe cap, o scurtă cam veche, şi un sac de dormit peste el, stă aşezat pe un clit de cartoane zi şi noapte. Acesta este locul lui, casa lui. Uneori, în timpul zilei merge la Dolarama să-şi ia ceva de mâncat. Vine la casa lui, masa lui, care-i formată din cartoane şi ia prânzul. Conserve de $1 de la Dolarama. Seara îi petrece pe lucrătorii clădirii lângă care şi-a făcut adăpost. Fiecare trecător este privit îndelung şi examinat. Apoi, se înveleşte bine cu sacul de dormit şi visează. Oare la ce visează?

****

Dimineţile staţiile de metro şi trenurile sunt aglomerate. Toţi se grăbesc la servici, la o întâlnire de afaceri, la un interviu de angajare. Timpul costă bani şi fiecare e conştient de asta. Un incident pe o linie de metro într-o oră de vârf  este cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla într-o dimineaţă importantă.

Berri-UQAM este staţia cea mai mare, unde se intersectează trei linii de metro, staţia de unde poţi ajunge în orice colţ al oraşului, cu condiţia ca toate liniile să funcţioneze.

În acea dimineaţă, în ora cea mai de vârf, era la staţie, în aşteptarea trenului spre Angrignon. Trenul urma să sosească în două minute. Avea suficient timp să dea înapoi, să se întoarcă la casa lui, la iubită, să înceapă totul de la început. Avea timp îndeajuns să treacă prin minte toată viaţa care-a trăit-o până în acel moment, o viaţa fără rost, o viaţa tristă, de rutină, fără vlagă, fără prieteni adevăraţi, fără scop – o viaţa goală. Din depărtare se aude trenul. S-a apropiat mai mult decât permite linia galbenă, era la marginea peronului. Fără gânduri, fără regrete, s-a aruncat în gol.

***

În acea dimineaţă, casa lui, de lângă acel spital, de unde suflă aer cald, era goală. Au rămas doar cartoanele şi o pereche de papuci. În acea dimineaţă, totul era diferit şi la fel. Oamenii în continuare îşi grăbeau pasul, se indignau că linia verde a fost paralizată mai bine de două ore. În acea dimineaţă soarele strălucea mai mult ca deobicei, vântul sufla mai aspru. Nimeni din veşnicii trecători nu observase că casa de cartoane nu mai este locuită.

Primăvăratic

Nimic în viaţă nu este întâmplător. Fiecare experienţă, fiecare om întâlnit, au un rol foarte bine determinat, cel de a te învăţa ceva. Ultimul an am fost foarte atentă la fiecare eveniment, fiecare vorbă primită. Am putut crea conexiuni şi trage concluzii.

Circumstanţele şi întâmplările, care la început mi se păreau coincidenţe, au căpătat înţelesuri, iar mesajele interceptate prin oamenii întâlniţi şi experienţele avute, mă ajută şi acum să trec prin această perioadă plină de necunoscut.

Ziua de lucru se termină destul de devreme, comparativ cu regimul cu care eram obişnuită în viaţa de dinainte. Astfel, serile sunt destul de lungi pentru a mă întâlni cu un prieten, a face cumpăraturi, a merge la bibliotecă, a găti, cina, citi. În afară de cele 7 ore petrecute la birou, îmi mai rămân altele 7 pentru a le petrece pe placul meu. Însăşi acest lucru este un vis împlinit – să stau mai puţin timp închisă între cei patru pereţi ai unui birou. Or, viaţa este prea scurtă pentru a petrece majoritatea timpului cu treburi de servici.

Ieri am ales la întîmplare o stradă, într-o zonă rezidenţială, să mă plimb. Seara abia se lăsa. Ştiind că mugurii nu se lasă mult aşteptaţi, surul nu mai este la fel de sur, mirosul de primăvară pluteşte în aer, gata, gata să explodeze. Aceste senzaţii de început de primăvară sunt atât de puternice şi pline de optimism. Ştiind că ghioceii acuş, acuş, vor înflori, că oraşul se va schimba major la faţă, ai certitudinea că şi viaţa ta urmează să păşească pe un teren mai ferm, mai roditor, mai roz, dacă vreţi. Primăvara îţi dă atâtea speranţe!

În timp ce hoinăream pe stradele aleatorii, cu puţini oameni pe ele, cu rânduri de case în geamul cărora se putea zări viaţă, îmi amintisem de precedenta mea şefă. O doamnă trecută de 40, dintre care ultimii 20 i-a trăit în State. O doamnă cu mulţi draci sârbi în sânge, cu un caracter de fier, cu o personalitate greu de suportat, care ţinea oamenii la distanţă şi de care toţi colegii se fereau ca de râie. În una din deplasările noastre prin ţară îmi povestise despre timpurile când ea eră săracă. Însăşi expresia „when I was poor”, mă oripila. Cum poţi să recunoşti că ai fost sau eşti sireac şi încă să-ţi aduci aminte despre asta cu atâta mîndrie? Îmi povesti că atunci cînd emigrase în State, la începutul anilor 90, ajunsese să hoinărească pe străzi, hămisită de foame, să privească în geamul caselor, să vadă cum oamenii pregătesc cina, şi să înţeleagă că încă nu e dusă de pe fix, să prindă curaj şi să creadă că totul e trecător, că va supravieţui. Ştiam că ceia ce-mi povestea, acum câteva luni în urmă, nu sunt poveşti întâmplătoare.

Diferenţele între Moldova şi Canada sunt foarte simple. În Moldova poţi să te uiţi la case frumoase mult şi bine, aici însă, te uiţi la casele canadiene ştiind că într-o zi nu foarte-ndepărtată, una dintre acestea va fi locuită de tine. Canada îţi dă certitudine, siguranţă în ziua de mâine. Un sentiment cu care nu suntem obişnuiţi, dar care, încet, încet, începi să-l adoptezi, pentru că este un sentiment neobişnuit.

Viaţa pe contract

Din primele zile de la aterizarea pe continentul american, eşti practic impus să semnezi o sumedenie de contracte pe termen lung. Nu ai mult timp la dispoziţie să analizezi piaţa serviciilor, dar şi termenii contractului, căci ai nevoie să comunici, să închiriezi, să te deplasezi. Nişte necesităţi esenţiale pentru fiecare nou-venit.

Semnarea contractelor nu ar fi o problemă în sine, consecinţele însă constituie o mare bataie de cap pentru mai târziu. Aşa se face, că pui semnătura pe primul bail, termenul căruia este minim un an. Şi nu contează dacă ai găsit în scurt timp o locuinţă mai bună şi ca preţ, dar şi spaţiu, calitate, amplasare. Din moment ce este semnat contractul, trebuie să „înduri” toate consecinţele, inclusiv vecinii.

Primul cont bancar. Atâta timp cât ai bani poţi deschide un cont de checking, dar atenţie, primeşti vreo 40 de pagini de contract pe care efectiv nu ai timp să-l citeşti, şi nici când ajungi acasă nu-l mai citeşti pentru că termenii şi limbajul te depăşesc. Vrei cont de credit? Nicio problemă, laşi gaj $1000 pe un an de zile şi ai contul de credit. Chiar dacă mai târziu îţi găseşti servici, şi ai avea toate motivele să nu mai trebuiască să ţii gajul la bancă, tot nu vei primi banii tăi mai devreme de termen. Pentru moment, Visa îmi dă mai multe bătăi de cap decât beneficii. Dar dacă nu ai Visa, nu ai istorie de credit. Nu ai istorie de credit, uită de orice posibilitate de morgage sau împrumut.

Telefonul mobil în Moldova nu mai este doar un moft sau un obiect de lux de mult timp. Serviciile sunt ieftine, nu eşti legat de niciun contract, vorbeşti cu orele şi nu te afectează de loc la buzunar. Ajuns aici, ar trebui să uiţi toate astea. Aici, să nu ai telefon mobil e un lucru obişnuit, mai degrabă sa ai unul e un „realy?”, dapoi două per familie din două persoane. Pentru că telefonia mobilă e mult prea scumpă. Plăteşti dacă suni, dacă eşti sunat, dacă vrei să vezi cine te sună, dacă vrei să ai mesagerie vocală şi pentru orice alt moft suplimentar plăteşti! Şi de-ar fi doar asta. Din moment ce intri pe contract, eşti legat DOI ani de compania asta, chiar dacă apar altele cu oferte mai bune, şi chiar dacă realizezi că nu mai ai nevoie de el, telefonul, oricum eşti legat şi plăteşti minim $35 pe lună (50 minute intrari+ieşiri) pentru acest lux.

Internetul ţi-l iei minim pe un an, cu un contract în care eşti obligat să plăteşti pe întregul an înainte, chiar dacă îţi instalează netul peste 3 săptămîni de la semnarea (respectiv achitarea) contractului.

Ce-am vrut să spun, fiţi atenţi ce contracte semnaţi şi dacă aveţi nevoie de toate serviciile cu care sunteţi asaltat zilnic.

Aici, pentru cititorii de limbă rusă, un articol interesant la temă.