O ţară de voronini

Încă n-am reuşit să privesc integral emisiunea Lorenei, până ajunge şi prin părţile astea, mai durează, deja ne-am obişnuit. Am citit însă comentariile şi presa cu privire la duelul, dacă-l putem numi aşa, între Cioara şi Lorena.

Oamenii se miră cum de un aşa agramat şi mincinos a putut să ne conducă ţara? Cum de un om care nu poate închega o frază structurată logic, fără nicio carismă, doar uitându-te la el, îţi vine să fugi la baie să vomiţi, un criminal prin mâinile supuşilor lui, etc., etc., a fost ales preşedintele ţării de majoritatea populaţiei şi încă s-a ţinut în tron două mandate la rând? Şi pe mine mă întrebau profesorii de la universitate, şocaţi, cum am ajuns să avem un guvern comunist?

E greu să găseşti răspuns la aceste întrebări, şi mi-e ruşine să dau răspunsuri, pentru că-i atât de evident! Nu în zădar este o vorbă foarte cunoscută care spune că fiecare popor îşi merită conducătorul/soarta. Apoi, dragii mei, vă rog să deschideţi ochii şi să vă uitaţi împrejur să vedeţi cine constituie majoritatea ţării? Cine îi învaţă pe copiii noştri? Cine sunt vecinii, fraţii, colegii noştri? Majoritatea sunt copia lui Voronin, pentru că avem o ţară de 40% de voronini, şi la chip, dar şi la vorbă şi gândire.

Câtă apă va curge pe Prut pân-om avea şi noi schimbările mult dorite, dar atenţie, fără mare osteneală? Nu ştiu. Pentru că probabil ne complacem mai mult să ne plângem de milă şi să tragem cu ochiul spre vestul luminos, decît să punem mâna pe lopată şi să strângem gunoiul din propria ogradă.