Canadian Olympic and Paralympic Athlete Parade

Azi Montrealul a aplaudat olimpicii şi paraolimpicii Canadieni ai Jocurilor 2010 care s-au desfăşurat în Vancouver. Au mărşăluit toţi medaliaţii, jucătorii şi susţinătorii Olimpiadei din acest an.

Canadienii încă o dată s-au simțit mândri să poarte steagul cu frunza de arțar. Această paradă a fost unică pentru că rar se întâmplă să ai ocazia să vezi toți olimpicii laolaltă; rar când olimpicii pot să se bucure de atâta atenție, dragoste, respect și mândrie din partea propriului popor. Pentru copii, este un eveniment memorabil pentru întreaga viața. Este o paradă a unor modele demne de urmat, personalități care inspiră încredere că visul poate deveni realitate prin multă credință dar și efort. Un popor bogat în personalități de o așa talie, este un popor binecuvântat. Azi m-am simțit parte din el.

Am dat din mână salutând jucătorii ca un copil și m-am bucurat de rând cu toți, francofonii, cât și anglofonii, pentru că într-o asemenea zi dispar neînțelegerile și oamenii sunt mai uniți.

Mai jos vedeţi câteva imagini. Din păcate emoţiile trăite greu pot fi transmise.

Cum să supravieţuieşti în timpul unui networking?

Networking-ul este un fenomen tot mai des întâlnit în ultimul timp. Când viaţa de zi cu zi este limitată doar la cei câţiva colegi de birou şi feţele necunoscute întâlnite în drum spre şi de la servici, fiecare caută să găsească alte metode de a cunoaşte oameni interesanţi, a lega prietenii sau relaţii profesionale. Networking-ul este practicat pe reţele sociale, în timpul conferinţelor, şi trainingurilor, dar şi în cadrul unor evenimente special organizate în acest sens. Este un instrument foarte util şi mult căutat şi folosit cu succes pentru propria promovarea. Multe oferte de angajare apar doar în timpul unor astfel de activităţi.

Chiar dacă urăşti evenimentele sociale, networking-ul poate fi destul de interesant, pentru că oamenii prin firea lor sunt deosebiţi, şi nu mai puţin neobişnuit poţi fi chiar tu.

Pentru un eveniment de acest fel îţi alegi o ţinută confortabilă, preferabil cu buzunare, din care uşor să poţi scoate propriile cărţi de vizită, iar în alt buzunar la fel de uşor să le bagi pe cele primite de la persoanele cu care tocmai ai făcut cunoştinţă.

Îţi faci apariţia în local înarmat cu cărţi de vizită, zâmbet şi o atitudine plăcută, şi cu eticheta pe care e scris numele tău ataşată la piept în partea stângă; dacă eticheta este agăţată de o sfoară, să ai grijă să nu atârne în zona buricului, ci la nivelul pieptului, astfel încât oamenii cu care vorbeşti să nu fie nevoiţi să se aplece să-ţi citească numele.

Cea mai strategică poziţionare ar fi lângă masa unde se servesc băuturi pentru că-i uşor să spargi gheaţa cu cineva care stă în rând pentru un pahar cu vin sau apă. «Imi place cînd servesc crevete la asemenea evenimente», sau «Au organizat bine evenimentul. Ce te aduce aici?» Majoritatea invitaţilor sunt la fel de nervoşi ca şi tine, aşa că atunci când cineva sparge gheaţa, nu face decât să destingă atmosfera şi să implice oamenii să discute.

Ţine paharul în mâna stângă astfel încât mâna dreaptă să nu fie rece sau lipiciosă atunci când dai mâna cu cineva sau când faci schimb de cărţi de vizită. Serveşte din bucate care pot fi consumate imediat sau planifică unde vei arunca oasele de la aripioare sau sâmburii de la măslini.

Alipeşte-te unui grup de 3 sau mai multe persoane. Dacă optezi să te apropii de o persoană singură să ştii că ţi-ai făcut un prieten pe viaţă, întrucât nimănui nu-i place să stea singur. Fii gata să arunci o frază sau o întrebare ce va sparge gheaţa lejer. Dacă ai optat totuşi să te alături unui grup de 3 persoane, apropie-te încet şi stai la marginea cercului să observi dacă eşti binevenit sau nu. Nu vorbi pînă nu eşti invitat să te prezinţi.

Limitează “vizitele” la 5-7 minute astfel încât să poţi cunoaşte cît mai multă lume. Canadienii au adoptat metoda Japonezilor în ceea ce priveşte schimbul de cărţi de vizite. Primeşte cartea de vizită cu ambele mâni, citeşte atent cartea, apoi faci un mic comentariu despre informaţia citită. Când oferi cartea ta de vizită, o transmiţi cu una sau ambele mâni, în aşa mod încât cartea să fie cu textul spre persoana care-o primeşte.

Prezentarea cât mai profesionistă şi cu maniere de etichetă în ale networking-ului demonstrează capacităţile tale sociale şi de business în cea mai bună lumină. Arată un interes deosebit faţă de alţii, păstrează contactul vizual, zâmbeşte şi bucură-te. Pleacă atunci când spui că pleci şi mulţumeşte organizatorilor la ieşire. Şi cel mai important, ai grijă să respecţi toate promisiunile făcute în acea seara.

Networking plăcut!

Articol realizat de Colleen Clarke.

Tradaptare de Carpediem.

Fără nume

La început de aprilie prevesteam zile îndoliate, referindu-mă la doliul Moldovei. Nici nu bănuiam că timp de o săptămână se vor produce atâtea evenimente încât acest doloiu să nu fie doar al nostru, ci şi al unor popoare oarecum înfrăţite cu noi, popoare bătute de aceeaşi soartă, de a fi cândva sub călcâiul dictaturii sovietice, dar care, au avut propriile cursuri de dezvoltare anterior.

Atunci când o revoltă are loc într-o ţară în care locuiesc nişte buni amici, evenimentele te îngrijorează înzecit. Un bun prieten, Samat, îmi spune că-i este frică să nu genereze revoltele într-un război civil, că nu înţelege de unde s-au luat manifestanţii şi că se vede cu ochiul liber c-au fost plătiţi şi că-s nişte oameni suspicioşi. Samat zice că acum ca niciodată este determinat să părăsească ţara definitiv, pentru că nici aşa zisa opoziţie nu-i inspiră multă încredere şi că nu vede lumină în capătul tunelului. Îl înţeleg perfect pe bunul meu prieten pentru că şi al nostru 7 aprilie a determinat şi mai mulţi moldoveni să plece, să lase totul baltă, să-şi piardă speranţele.

Un alt bun amic, polonez, masterand în Suedia, îmi spune că pentru primele clipe credea că-i o glumă întârziată de 1 aprilie, vestea venită în dimineaţa zile de 10 aprilie. O dată ce va fi marcată cu negru în calendarul poporului polonez. În Polonia situaţia tinerilor este la fel de grea ca şi a celor din întreaga lume. Unui absolvent de facultate îi este greu şi durează până ce-şi găseşte un servici bine plătit; diferenţa este că în Polonia situaţia a devenit una mai mult sau mai puţin promiţătoare. Mai mulţi polonezi au început să se întoarcă în ţară pentru că flacăra speranţei se aprinseseră. Controversatul preşedinte era criticat, dar şi respectat de către popor, pentru că avea atitudine şi principialitate.

Din acest capăt de lume evenimentele de acolo sunt privite altfel, cu alt interes sau mai bine zis dezinteres. Consulatul general al Poloniei era pustiu duminică, iar evenimente din Kyrgystan i-au făcut pe câţiva canadieni să mai descopere o ţară pe harta lumii. Cert este că nouă ne mai pasă şi că trăim în două lumi paralele încă, lumea din Eurasia şi lumea Nord Americană.

Aprilie îndoliat

Nu mai este o noutate şi nici descoperire că suntem un popor mioritic, în veşnică lamentare şi frustrare, dar în acelaşi timp fricoşi să supărăm pe cineva prin atitudine, nu ştim ce este verticalitatea şi principialitatea, ne lăsăm manipulaţi, şi rar când ştim încotro mergem.

Iată de ce atitudinea tinerilor, tineri care au avut şansa să vadă şi peste hotarele acestei mici ţărişoare, tineri cu orizontori mult mai largi, tineri sătui de putregai şi stat pe loc, tineri care au ieşit într-un pas şi cu o singură voce, cu o unică dorinţă, de a trăi mai bine, i-a speriat, dar şi i-a pus pe gânduri pe marii conducătorii ai micii Moldove.

N-au mai fost alte alegeri în Moldova în care tinerii au fost atât de implicaţi, şi-au stat treji până-n zori să afle rezultatele. A fost o noapte lungă, plină de emoţii, de priviri nedumerite şi întrebătoare, de ciudă, ură şi disperare. Iar luni, s-a lăsat o linişte de mormânt. Intrasem cu toţii în doliu. Ne-au fost spulberate toate speranţele pentru un viitor mai luminos. Şi de-am fi fost la fel de mioritici ca şi restul cetăţenilor devotaţi acestui pământ, poate mai stăteam în doliu vreo 3 zile, după care ne puneam din nou pe chefuri şi dezmăţ. Am avut însă păcatul să fim contaminaţi de alte adevăruri, de vest, de jazz, McDonald’s şi Sex on the Beach. Am crezut că putem fi o forţă destul de puternică pentru schimbare. Este oare un păcat sau naivitate să doreşti o schimbare spre bine?

Păcatul nostru a fost să fim destul de naivi să credem că noi NU putem fi folosiţi în cel mai antiuman mod posibil, manipulaţi în interesele lor, iar după „ispravă”, citaţi şi comenataţi până la absurd de toţi „taţii şi mamele noastre”. Taţi şi mame, pentru că cei care se folosesc în continuare de noi, sunt de vârsta părinţilor noştri, şi poate au şi ei copii… Diferenţa între ei şi noi este că ei niciodată nu vor înţelege pentru care idealuri luptăm noi, ei şi le interpretează prin prisma propriilor interese şi manipulează în continuare pentru blestematele de voturi.

Teroarea prin care am trecut în acele zile de aprilie, ne-a ogoit şi „ne-a învăţat” să ne căutăm de ale noastre şi să nu ne mai băgăm nasul unde nu e cazul. Pentru că dezamăgirea după evenimentele din 7-11 aprilie a fost de o mie de ori mare decât decepţia din 5 aprilie. Aripile tinerilor au fost tăiate pentru o generaţie înainte, sufletele lor au fost sfâşiate, tortura i-a pecetluit pentru întreaga viaţă. O realizare mult dorită de toate culorile politicului din păcate.

Aprilie va purta culoarea neagră în calendarul dar şi în sufletul şi memoria noastră.