De ce a câştigat Germania Eurovisionul?

A fost o surpriză pentru mulţi faptul că Germania a ajuns finalista controversatului concurs geopolitic. Eu aş spune că Germania şi-a luat revanşa în continua competiţie între marile puteri europene. Dacă şi Rusia a ajuns să aducă Eurovisionul la ea acasă, cum să rămână Germania în urmă? Un alt motiv ar fi că în toiul unei crize economice imense, poate că doar Germania ar avea curajul să cheltuie milioane pe un eveniment atât de irelevant. Cred că celelalte ţări, inclusiv România au respirat uşurate aflând că vor scăpa de o cheltuială uriaşă care ar mări şi mai mult gaura din buget. Un loc trei este mult mai convenabil în acest moment decât un loc fruntaş, în circumstanţele în care România, cât şi multe alte ţări europene, este nevoită să recurgă la măsuri drastice pentru a depăşi o eventuală catastrofă economică.

P.S. Câteva dintre comentariile canadienilor cu privire la fenomenul „Eurovision”:

  • „To anyone who has never watched the Eurovision song contest I suggest you do……..if you need a good laugh. You will understand why your parents HAD to leave Europe.”
  • „It’s a great laugh because some of the acts are amazingly terrible.”
  • „How is this news? The Eurovison contest has consistently produced the worst in pop music since Abba. Please CBC, make it stop!”
  • „I can’t begin to tell you how sorry I am that I missed watching this contest on TV. Seriously. I am usually in Europe this time of year, and am always glued to the tele for this. The Eurovision song contest is without a doubt the trashiest, cheesiest, God-awful and immensely enjoyable Euro train wreck to watch!”

O scurtă plimbare

Azi m-am plimbat pe străzile Chişinăului. L-am văzut doar de sus. Pîn-o veni şi prin părţile alea să ne fotografieze străzile „verzi”, mai este mult. De la o poşta am văzut strada unde se află căsuţa mea, unde mă plimbam serile, drumul casă-servici. Totul se vede ca într-o palmă, totul îmi este atât de cunoscut. Cred că Comuniştii au plătit googlemaps să deseneze oraşul într-atât de verde, însă n-au avut suficienţi bani să le dea pentru ca să pună şi-un verde aprins în vopsea. Astfel, s-a primit unul pal, ars parcă de soare… Moldova mă doare…

Curiozităţi canadiene

Îmi place curăţenia din Montreal, urăsc însă să fiu trezită de maşinile foarte gălăgioase dimineţile, care se ostinesc să aspire praful de pe drumuri până a păşi eu pe ele.

Îmi place aerul foarte curat al oraşului, însă nu suport căldura şi umiditatea din ultimele zile. De ce toată lumea îmi vorbea despre frigul din Canada (pe care nici nu l-am simţit), însă nimeni nu mi-a pomenit despre verile fierbinţi şi umede?

Privesc ciudat oamenii care îşi iau cina în Metrou, însă urăsc când cineva îşi deschide sticla de Sprite în tren şi stropeşte totul împrejur cu apa dulciu-verzuie.

Mă păleşte un dor să văd câini vagabonzi, copii care cerşesc, oameni care ţipă plini de furie. Liniştea şi calmul e dăunător unui creier mioritic.

Mă enervează vânzătoarea care îmi ia produsul returnat cu un zâmbet larg pe buze, îmi returnează banii şi încă mulţumesc îmi spune.

Mă umplu de furie când încerc să traversez o stradă pe bicicletă şi toate maşinile se opresc pentru a-mi ceda trecerea, iar alţi şoferi nesimţiţi îşi scot chiar capul pe geam şi mă îndeamnă foarte amabil să trec atunci cînd sunt nesigură.

Mă supără şoferul autobusului care-n fiecare dimineaţă îmi zîmbeşte şi-mi dă bineţe, iar la ieşire îmi urează o zi bună.

Eh, de atâtea supărări, nici nu mă trage să scriu pe blog. Prea tristă şi neinteresantă e viaţa aici. Nici măcar n-ai motiv să te superi, să trânteşti, să ţipi, să fii nesimţit. Ce ţară e asta?

Thank You!

În Moldova am lucrat în 5 organizaţii diferite: de stat, internaţionale şi locale. În Moldova am observat că pentru a obţine un mulţumesc de la şefi trebuie să faci eforturi supraumane, să lucrezi 10 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, şi doar atunci când pleci să afli că ai fost apreciat, însă şi această apreciere fiind spusă cu o jumătate de gură. Nu, nu trebuie să fii perfect şi să ai angajaţi perfecţi, pentru că perfecţiunea rar se întâlneşte, însă atunci când spui un mulţumesc subalternului şi nu uiţi să-i aminteşti cât de mult înseamnă munca lui pentru companie, angajaţii devin mult mai motivaţi, chiar dacă au salarii mizere.

În doar trei luni de experienţă profesională canadiană, şi în doar 5 luni de Canada în general, am auzit mai multe „thank you for your wonderful job” decât în Moldova în întreaga viaţă. Flori, cărţi poştale cu un „Thank you, you are great!”, scrise chiar de mâna şefilor (nu de secretare), este un lucru normal aici.

Nu vreau să critic sau să-mi vărs frustrarea adunată în Moldova. Vreau doar să invit pe cei care au mai rămas acolo să înceapă schimbarea cu ei înşişi. Fiecare are un subaltern, chiar şi servitoarea sau şoferul companiei. Poţi începe să spui un mulţumesc pentru că ţi-a şters praful de pe masă sau pentru orice alt serviu făcut. Un mulţumesc nu costă nimic, însă aduce atâta satisfacţie, cât 10 salarii la un loc, în plus măreşte productivitatea de cel puţin 10 ori.