Bestia din noi

Copiii sunt florile vieţii, nevinovaţi şi neprihăniţi. Poate. În primele luni din viaţă. Bestia se-arată doar un pic mai târziu, pe la doi-trei anişori, când lumea este atât de necunoscută şi vor să ştie totul acum cu interminabilele „de ce-uri”. Curtea bunicii mare, bună de explorare. Un bobocel aleargă după o rază de soare. Haţ. L-a prins să-l examineze, nici nu observă cum bobocul rămâne fără suflare. Interesul creşte. Să experimentăm pe câini, sau pe pisici. Îi apucăm de gât, îi sufocăm, îi turnăm odecolon pe gură. Din simplă curiozitate.

–         Mama, căţelul a murit.

–         Cum a murit, scumpete?

–         Aşa, l-am luat în braţe şi nu mai respira.

–         Ehhh, nu-i frumos aşa, mămicăi. Nu e bine să omori animale. Hai, dute la joacă şi să nu se mai repete, ai înţeles?

–         Îhî.

Copilul, copil rămâne. „Incidentul” este dat uitării şi explorarea continuă. Unii se întorc pe calea cea dreaptă, alţii experimentează toată viaţa. Cert e că nimeni nu acordă nicio atenţie acestor întâmplări, care, haideţi să fim oneşti şi să admitem că dacă n-am ucis, atunci mai mult ca sigur am fost martori unor asemenea „experimente”.

Aici, un incident de aşa natură poate provoca reacţii diverse din partea comunităţii, de la „OMG, sper că (pauză) câinile a murit rapid şi nu s-a chinuit”, doresc să nu mai văd acest copil în apropierea casei mele”, „dacă a fost în stare să facă aşa ceva unui câine, mai sunt doi paşi până a repeta fapta împotriva unui copil”, etc.Asociaţia pentru prevenirea cruzimii faţă de animale” urmează să deshumeze corpul animanului pentru investigaţii mai serioase. O altă Asociaţie s-a implicat deja să lucreze cu acest copil problematic, având în vedere că acesta nu poate fi pedepsit fiind încă minor.

Ignoranţa, indiferenţa, sau incapacitatea de a lua măsuri la timp, a explica, a lucra şi potoli bestia din noi crează adevăraţi monştri mai târziu. Monştri care de cele mai multe ori rămân nepedepsiţi, perpetuînd specia. Efectele le vedem în fiecare zi, aici, aici, aici şi aici.

Cocorosie à Montréal

Neordinarul întotdeauna m-a atras. Neordinarul compleșit cu emoții mă amețește. Le ascult pe Cocorosie de nu mai știu cît timp, și nicio clipă nu m-am gândit că voi ajunge la concertul lor. De-o modestă frumusețe, de-o simplitate fascinantă, de-o complexitate excepțională, pur și simplu m-au înnebunit.

Sunt concerte în timpul cărora mă uit mai mult la ceas decât pe scenă. Sunt concerte de la care plec după primele trei piese. Și sunt concerte care mi se par prea scurte și infinit de lungi. Concertul de azi seară a fost excepțional prin simplitatea interpreților și complexitatea spectacolului. Am fost acolo prezentă toate piesele, și le-am trăit. Am prins clipa!