Friday Night

Dacă vrei să-ți scalzi privirea cu mișcări și corpuri senzuale ale unor tineri talentați acrobați, sau să-ți mângâi auzul cu ritmuri de dans, tot ce trebuie să faci e să te urci în metro, sau pe bicicletă și să vii în centrul orașului. În Montreal, nu există liniște și pauze nemuzicale. Fiecare colțișor poate doar într-o secundă fi transformat în scenă de dans sau spectacol, circ sau festival. Important e să ieși din casă, distracția se afla acolo unde nici nu-ți poți imagina. Orașul ăsta nu doarme niciodată.

Montréal complètement cirque

Festival International Nuits d’Afrique

Africa de Sud

Senegal

P.S. Totul în urma unei cine la un restaurant italian cu vin bun și tiramisu la desert; garantat, o seară perfectă. Iată ce înseamnă multiculturalitatea orașului.

Sete de romane

Am dat o fugă în pauza de masă până la cea mai frumoasă bibliotecă ever să-mi mai împrospătez visele. Ultimul timp, am încercat să citesc din mini colecţia de carte cu care m-am pricopsit de la Marea vânzare de carte ce are loc în fiecare primăvară. Majoritatea cărţilor sunt de specialitate, pe care le studiez când am chef. Romane n-am citit de mult, de vreo lună cred. Ultimul a fost Maïna, un roman de dragoste, despre o tânără, fiică de şef de trib, care-şi urmează iubitul preferând o viaţă de aventură, departe de tradiţiile tribale. N-am dus la capăt lectura romanului, fie din insuficienţă de vocabular francez pentru a înţelege toate nuanţele, fie că-i scris într-o manieră mai puţin captivantă.

Între timp am mai început să citesc alte cărţi, fiind sigură că voi găsi una de la care să nu-mi pot rupe privirea, s-o citesc dintr-o răsuflare. Însă de fiecare dată mă trezeam cu gândul tare departe. În rezultat, cartea era returnată.

Cartea este ca şi vinul. Dacă ai prins gustul unui vin bun, matur, nu mai eşti capabil să serveşti vinuri proaste. Am avut marele noroc să-l descopăr pe Eliade fiind încă pe băncile şcolii, de atunci am citit tot ce am găsit de el în librăriile din capitală. Reveneam la unele romane de câteva ori. Le citeam ca o înfometată şi trăiam împreună cu personajele drama, aventura sau comedia. Azi m-am întors iar la el, pentru că mi-i poftă de carte bună. Am găsit chiar un roman pe care nu-l întâlnisem până acum, fiind de fapt prima lui operă publicată în volum, Isabel şi apele diavolului. Tot de Eliade am mai găsit un tratat de yoga, el fiind primul european care a adus în occident cunoşterea despre yoga.

Un singur lucru mă deranjează, fiind departe de tot ce e românesc, continui să citesc în română, şi nu cresc, nu descopăr alţi autori, care cu siguranţă sunt ascunşi undeva prăfuiţi pe rafturi. Aştept recomandări de carte bună, cu care să-mi pot croi visele şi să pot zbura în lumea imaginară a celui ce s-a trudit să pună universul său pe hârtie.

Un angajat fericit aduce mai mulţi bani companiei

Este deja dovedit, angajaţii fericiţi aduc mai mulţi bani companiei. Salarii mai mari, bonusuri pentru idei noi, o parte a profitului distribuit angajaţilor, asigurări medicale, vacanţe mai lungi, promovarea leadershipului, ascultarea ideilor, înlăturarea pereţilor/barierelor între niveluri de management, managerii stau în aceleaşi birouri cu angajaţii, sunt doar câteva din ingridiente pentru creşterea profitului unei companii. Mai multe citiţi aici.

Orașul ce nu se grăbește

–         Bonjour et Bienvenue au bord! mă întâmpină șoferul meu favorit, cu o voce și o intonație de comentator de fotbal. Tot drumul am avut plăcerea să-l ascult, și să privesc fețele, care nedumerite, care zâmbitoare, la auzul acestui «Welcome» din tot sufletul.

Honore Beaugrand

Ajunși la stația de Metro, fiecărui pasager i se repetă : Merci, Bonjour and have a nice day! Un început de zi mai frumos nici nu se poate.

Radisson

Garshock sau ceaunel. Așa se numește noua mea frizură. Aseară după servici, am intrat în prima frizerie pe care am zărit-o pe St. Catherine, un fel de Ștefan cel Mare al nostru. Frizerița era ocupată și m-a rugat să aștept. Avea părul aranjat bine, și clienta de pe scaun la fel avea o coafură interesantă. Localul simpatic, fără pretenții, bine întreținut. Am decis să mă las pe mâinile ei.

Langelier

Cât timp mă tundea, o prietenă de-a ei, venită cu câinile, tocmai încheia o afacere la telefon. Prietena, italiancă, trecută de 60, avea nevoie de o persoană să o filmeze cum înoată în bazin timp de o ora și jumătate. Mi-am ciulit urechele cât am putut să aflu pentru ce are nevoie de acest filmuleț, însă așa și nu am aflat.

Cadillac

Garshockul de pe capul meu a ieșit bine după părerea italiencii și a frizeriței, care se pare că era braziliancă. Mi l-am luat, achitat tunsoarea, doar 20$, și pornit spre casă să-i fac o surpriză lui Iubi. A zis că-i place. Ce altceva putea să spună?

Assomption

Azi nu mi-am pus căștile la urechi. Am lăsat să-mi cânte melodia cu care mă trezisesem de dimineață:

Codrii mei frumoși
Prietenii mei dragi
Mmmmmmmmm
Mmmmmmmmmm
O iarbă verde
Un murmur dulce
Mmmmmmm
Mmmmmmmm

Iubi m-a rugat să nu mai cânt căci și lui îi este dor de Codri.

Viau

Timpul este ploios. Și îmi place. Urăsc doar perioada dinaintea ploiii când nu pot respira din cauza presiunii scăzute și a umedității excesiv de mari. Ieri seara trecuse un șuvoi frumos. Ne-am împins unul pe altul să ieșim să respiram o gură de ozon. Însă nu am ajuns departe și începu un alt șuvoi, exact cât să ne ude bine.

Pie-IX

Ne-am ascuns într-un Couche Tard, am căutat înghețată. Am găsit-o. Ploaia încetinise un pic. În drum spre casă, am mai descoperit un părculeț din apropiere, ascuns de copaci. Ne-am dat pe scrânciob. Pe înserate. Ploia se terminase. Nisipul de sub scrânciob era umed. Îmi aminti de mare.

Joliette

Ieri a venit Regina. S-a oprit în Halifax, după care va face o excursie prin Canada. În Quebec sigur că nu vine. Păcat. Nu întotdeauna vezi o regină, și înca nu orice regină. În schimb, ziarul de dimineață a descris în detalii cât costă vizita ei. Doar 1,1 mln $, plătiți de contribuabili.

Prefontaine

Duminică am ieșit în oraș, cu amicii noștri cu care nu ne văzurăm de ceva timp. Am stat la un concert, la altul, la al treilea. Eh! Prea multă cultură, adică evenimente culturale, prea mult de toate aici și prea puțin acolo.

Frontenac

Încă nu mă opresc să fac paralele. Încă mă simt ca într-o vacanță lungă, într-o țară străină știind că în curând mă voi reîntoarce. Orașul îmi este deja bine cunoscut. Dar am o senzație că în curând mă voi desprinde de el. Oare încotro?

Papineau

Am zic că ne-am luat în sfârșit canapea? Acum suntem așezați cu toate „actele” în regulă. În sfârșit am avut plăcerea să petrec un weekend în fața tv-ului, urlând goooool. Nice. Canapeaua ne-a dat mare bătaie de cap. Când ai prea multe opțiuni e mult mai greu să iei o decizie. Până la urmă am mers pe calea cea mai simplă, și cea mai ieftină – Ikea.

Beaudry

Vineri seara am fost la deschiderea festivalului de jazz. Apoi am mers la un concert cu bilet. Gil Scott. O figură legendară americană. Poet, cântăreț, artist, și activist. Dacă la Cocorosie sala era plină de adolescenți lgbt, aici erau oameni trecuți bine de 30. Muzică inteligentă.

Berri-UQAM

Mi-a plăcut sala, ca o corabie. Într-un capăt scena, în mijloc oameni în picioare, în celălalt capăt barul, iar lateral, două etaje cu balcon. Ne gasirăm un loc de șezut și am savurat din plin performance-ul. A ieșit simplu, fără tam-tam. Așa oameni nu au nevoie de prezentări și nici de podtantzovcă.

Saint-Laurent

Fără a-l asculta, ai crede că-i un vagabond. Cu un costum vechi, prea larg pentru el. Cu părul mare, nepieptănat, neberbierit, cu o șapca pe ochi. La primele fraze, publicul se exaltă. El spune lucrurilor pe nume și ia atitudine la orice se întâmplă în lume. În acea seară ne-a invitat To Be Peace, pentru că, zice el, pacea începe cu fiecare din noi.

Place-des-Arts

La concertul cu Cocorosie, la care fusesem la începutul lunii, am primit o altă doză de adrenalină. La fel, fete simple, fără aere de vedete, dar super talentate, sensibile, așa cum îmi place mie. Concertul a fost fenomenal. Mai puțin anturajul. Iubi zice că mi-e frică de ele, de lezbiene, care umpluseră sala. Vreo două cupluri de lânga noi, tot se pupau, se cuprindeau, se dădeau la mine. A fost tare ciudat!

McGill

Aici nu prea se face mare publicitate despre evenimentele culturale. Foarte ușor poți scăpa un artist care vine în Montreal, și despre care pur și simplu nu ai știut. Pentru că sunt sute! Doar festivalul de jazz, ce durează vreo două saptămâni, are peste 800 de concerte. Iar pe lângă acesta, mai sunt altele, plus alte concerte, alte spectacole, piese de teatru, opere, film. La anul cred că ne luăm concediu în această perioadă să reușim la toate.

Peel

Acest post a fost scris undeva la sfârșit de iunie. De atunci, multe cafele s-au răcit, în timpul scrierii altor povești.

Guy-Concordia

Ca de obicei mă așteaptă câteva deadlineuri puse de mine. Căci șefii îmi tot repetă că there is no rush, take your time, etc. Eu, care sunt obișnuită cu deadline-ri pe ieri.

Atwater

Montreal e orașul unde oamenii nu se grăbesc și își savurează viața. De acest lucru mă conving în fiece zi. Chiar dacă au case de carton, și lucruri made in China, lor li-i pofig. Ei se bucură de viață și o trăiesc din plin. Lucru cu care încet, încet, ne obișnuim și noi.

Răcoarea din Montreal

De-aș putea să transmit răcoarea ploii din Montreal peste toți cei ce sunt compleșiți de temperaturile nebune…

Aici plouă mărunt, ciobănește, cu mici reprize de soare înăbușitor. Casa s-a răcorit bine după canicula de săptămânile trecute. E perfectă pentru a sta la un film bun, cu un cocktail din lapte rece și o banană, sau înghețată cu afine și sirop de arțar. Pofte ciudate… O zi liniștită, cu vorbitul în group conference cu cei dragi, aflați în diferite colțuri de lume. Skype-ul ăsta e o minune atât de utilă.

Am reînceput cursul online de franceză. Trebuie să pregătesc une production orale despre activitățile extrașcolare pe care le-am practicat, cât și despre cele care aș fi vrut să le practic. Am realizat cât de mult le place copiilor activitățile extrașcolare, pentru că sunt făcute din plăcere, nu obligă, și nu au note de doi. Am mai observat că în școlile noastre nu există niște reguli pentru elevi, chiar dacă sunt, sunt prea neformale. Aș fi vrut să am și în liceul în care am învățat reguli precum interzicerea purtării hainelor care nu acoperă umerii sau buricul.

În playlist stă de câteva zile Air, abia cum îl ascult, printre tunetele și cântarea ploii. Vă las să contemplați și voi… poate, cumva prin telepatie, veți primi răcoarea mea.

Eşti dependent de Facebook dacă…

Sunt dependentă de fb, pentru că e unicul instrument care mă mai leagă de continentul bătrân, de care m-am despărţit recent. Nu-mi imaginez cum altfel aş putea şti ce se mai întâmplă cu Angela, Irina, Livia, şi mulţi alţii, pentru că suntem în era fb, care a luat bine din terenul scrisorilor simple şi a emailurilor. Să scrii o scrisoare, îţi ia maxim o oră, plus alte 15 minute pentru a merge la poştă s-o expediezi. Să stai pe fb, îţi permiţi zeci de ore, să arunci o frază, un status update, o poză. Noi am uitat cum arată hârtia, stiloul şi timbrul. Un laptop, chiar dacă costă muuuuuult mai scump, e mai prietenos parcă decât un plic. Fb ne uneşte, ne leagă, dar şi ne distanţează în egală măsură.

Ce folos să ştiu că Irina merge diseară la baschet? Dacă nu mai ştiu de ea, Irina de altă dată? Cea care mă ţinea la poveşti seri îndelungate. La ce bun să aflu că pe Angela o enervează cac.md, însă să nu mai ştiu de Angela mea, care nu se mai oprea din vorbit când ne întâlneam? Facebookul ucide cuvinte, emoţii, legături.  

Totuşi sunt dependentă. Pentru că aflu alte opinii şi păreri despre evenimentele abordate în presă; regăsesc colegi nevăzuţi de ani de zile; doar aici am posibilitatea să fiu prietenă cu Lorena Bogza, Nata Albot, Dorin Chirtoacă, Obama, şi multe alte personalităţi, în viaţa reală, un aşa privilegiu îl au foarte puţini oameni.

Am început să scriu acest post, pentru că am vrut să fac referinţă la un articol despre The top five signs that you’re addicted to Facebook, dar m-au cuprins sentimentele şi-a ieşit un post numai bun pentru Mioritica. După acele puncte, s-ar părea că nu sunt dependentă, însă simt că sunt parte a unei mase largi de oameni dependenţi de fb, care-şi iau micul dejun şi cina în faţa acestuia.

Eh, de-am petrece la fel de mult timp pentru descoperiri şi cercetări, am trăi probabil într-o lume în care să încapă fiecare şi unde toţi ar trăi bine.

Înecul nu arată neapărat ca un înec

Am găsit un articol care merită să fie citit în primul rând de către fiecare părinte, şi în al doilea rând de toţi cei care se pregătesc să meargă la mare sau frecventează bazinul. Varianta engleză o găsiţi aici.

Voi reproduce în română doar partea cea mai importantă.

Deseori, ne imaginăm înecul ca pe un proces zgomotos, cu datul din mâini, picioare, strigăte de ajutor, aşa cum am privit la TV. În realitate, înecul se produce într-o manieră foarte liniştită.

Reacţia instinctivă la înec – este felul în care oamenii reacţionează pentru a evita asfixierea în apă. Este un răspuns deloc asemănător înecului clasic, văzut la TV. Este foarte puţină bălăceală, iar victima nu dă nici din mâini, şi nici nu strigă pentru ajutor. Înecul este cauza numărul doi pentru decesele în rândul copiilor de până la 15 ani. Din aproximativ 750 de copii care decedează pe parcursul unui an din cauza înecului, aproximativ 375 din ei se îneaca la doar 20 metri de părinte sau de un alt adult. În 10 la sută din cazuri, părintele de fapt va privi cum copilul său se îneacă, neştiind ce se întâmplă în realitate.

Iată cum arată Reacţia instinctivă la înec:

  1. Persoana care se îneacă nu este capabilă din punct de vedere fiziologic să cheme ajutor, decât în foarte puţine cazuri. Sistemul respirator a fost creat pentru respiraţie. Vorbirea este funcţia secundară. Mai întâi va fi realizată respiraţia, şi apoi vorbirea/strigătul.
  2. Gura persoanei care se îneacă, se scufundă şi reapare la suprafaţă în mod repetat. Persoana care se îneacă nu are suficient timp să stea cu gura la suprafaţa apei pentru a expira şi a inspira, şi pentru a chema ajutor. Când gura persoanei este la suprafaţa apei, aceasta expiră şi inspiră repede, întrucât începe din nou să se scufunde.
  3. Persoana care se îneacă nu poate să dea din mâini pentru a chema ajutor. Instinctele naturale o forţează să extindă mâinile în părţi şi să apese în jos pe suprafaţa apei. Astfel încercând să-şi ridice corpul pentru a ajuge cu gura la suprafaţă să respire.
  4. Persoana care se îneacă nu poate în mod voluntar să-şi controleze mişcările. Fiziologic, persoana care se zbate la suprafaţa apei nu poate evita înecul şi efectua mişcări voluntare cum ar fi datul din mâini, mişcarea spre un salvamar, sau către orice alt obiect care l-ar putea ajuta să se salveze.
  5. De la începutul şi pînă la sfârşitul, aşa numitului proces, Reacţia instinctivă la înec, corpul persoanei va fi în poziţie verticală în apă, fără vreo evidenţă de sprijin, ea putând să se zbată între 20 şi 60 de secunde în apă până ce corpul său se va cufunda total. (Sursa: On Scene Magazine: Fall 2006)

Aceasta nu presupune, însă, că o persoană care ţipă şi face multă gălăgie în apă nu este în pericol. Este o etapă, deseori, premergătoare înecului, care nu durează foarte mult, dar spre deosebire de înecul real, această persoană încă mai poate să se autosalveze prin a se apuca de inelele sau frânghiile de salvare.

Iată câteva alte semne specifice înecului:

  • Capul adâncit destul de mult în apă, gura la nivelul apei;
  • Capul înclinat spre spate cu gura deschisă;
  • Ochi de sticlă, incapabili să se concentreze;
  • Ochii închişi;
  • Părul peste faţă şi ochi;
  • Nu sunt folosite piciorele – poziţie verticală;
  • Respiraţie zgomotoasă şi rapidă;
  • Încercarea de a înota spre o anumită direcţie fără progrese;
  • Încercarea de a se rostogoli pe spate.

Aşadar, chiar dacă totul pare în regulă în apă, nu fiţi atât de siguri. Uneori, cea mai bună indicaţie că cineva se îneacă este că lipsesc semnele aparente de înec. Pentru a vă asigură, întrebaţi dacă persoana se simte bine. Dacă vă poate răspunde, probabil că sunt OK. Dacă însă se holbează fără noimă, probabil aveţi mai puţin de 30 secunde să ajungeţi la ea. Copiii care se joacă în apă fac multă gălăgie, dacă aceştia devin calmi, trebuie să vă apropiaţi de ei să vedeţi de ce.

Autor: Mario Vittone

Disclaimer: Părerile şi opiniile exprimate de autorul articolului nu aparţin neapărat Departamentului de Securitate Naţională sau al Pazei de Coastă a Statelor Unite (Department of Homeland Security or the U.S. Coast Guard).