Fenomenul Oleg Ciubotaru şi Facebook

Probabil mai mulţi şi-au pus întrebarea cine este şi ce vrea Oleg Ciubotaru. Dacă ai cont pe Facebook, înseamnă că ştii despre cine vorbesc. Activitatea lui Oleg este un fenomen des întâlnit în sfera social-networkingului, însă Oleg, până ce deţine întâietatea în social-networkingul moldovenesc, or nu este altă persoană la moment la fel de activită, promptă, spontană şi cu o asemenea putere şi rapiditate de generare de idei.

Nu, nu sunt fenomen, e doar o etapă în care sunt mai activ. Au aparut şi alte profile aş spune mult mai active, însă într-un domeniu mult mai îngust.

Cine este de fapt Oleg Ciubotaru, cel de după calculator?

Tatăl meu este director al clubului sportiv de judo „Mihai Viteazu”, mama – profesoară de muzică. Eu am făcut sport de la 4 ani. Mi-au plăcut cărţile, de mic visam să am acces la cea mai mare bibliotecă din lume şi să am răspunsuri practic la toate întrebările mele. Cam prin 1997 am aflat că există Internet, nu am conştientizat forţa lui. Acum îmi dau seama că visul copilăriei mele a fost materializat, iar accesul la cea mai mare bibliotecă e mai mult decât o banalitate acum. Am dorit să fiu campion olimpic la judo, însă am reuşit doar să fiu campion al ţării, şi al 7-lea în Europa la Sambo. Am dedicat mult timp sportului şi am rămas decepţionat de modul în care sunt promovate şi susţinute valorile în Moldova.

Nata Albot – 3800 prieteni, Lorena Bogza – 4900 prieteni, Vlad Filat – 4800, Tudor Darie – 1500, Dorin Chirtoaca – 4900, oameni publici care îşi fac PR pe fb. Spre ce număr de prieteni ţinteşte Oleg Ciubotaru şi ce vinde de fapt Oleg Ciubotaru?

Contul pe fb l-am facut prin 2007 însă nu am înţeles rostul lui, până am văzut că cu cât mai mulţi friends ai, cu atât mai multe informaţii ai pe news feed. De aceea, o perioadă am adăugat mulţi oameni (majoritatea pe care nu o cunoşteam) pentru a avea un news feed cu cele mai interesante noutăţi. Am descoperit aşa foarte multă lume, pe foarte mulţi i-am cunoscut şi offline. Mulţi au mers cu mine în tururile de prin Moldova.

Oleg, aş zice că eşti cel mai activ moldovean de pe Facebook, un adevărat watchdog al mapamondului moldovenesc. Cum ai numi într-o frază ceea ce faci tu pe fb?

Informare?

Care crezi că este impactul activităţii tale de pe fb asupra societăţii moldoveneşti?

Mi-aş dori mai mult ca lumea să se implice în schimbare. Mulţi preferăm să arătăm cu degetul, însă mai puţin să facem ceva util. Impactul – am făcut posibil ca mulţi tineri să beneficieze de tabere/şcoli de vară, alţii să ne cunoască ţara (tururi prin Moldova), alţii să poată să cunoască în direct politicienii noştri…

De la Sport la Politică, de la IT la Turism, social media, cultură… Ce domeniu te reprezintă de fapt cel mai mult şi în care încă nu te-ai implicat şi ţi-ar place s-o faci?

Am fost curios de mic, de la experimente chimice în podul casei, până la umblatul prin păduri zeci de km de unul singur. Sunt curios, îmi plac tendinţele noi ce apar în lume, vreau să fac parte din aceste tendinţe.

Povesteşte puţin despre fiecare proiect în care ai fost antrenat: Vacante.md, ThinkMoldova, Privesc.eu, Partidul Piratilor, etc. şi ce te motivează să investeşti atâta timp pentru fiecare?

Vacante.md e proiectul în care probabil am investit cel mai mult timp. O idee venită la o „bere”, transformată în realitate după multe nopţi nedormite şi mii de linii de cod scrise. Am vrut să fac ceva util în turism, o parte mi-a reuşit, o parte nu, continui să cercetez/dezvolt.

Privesc.eu – la fel a aparut într-o discuţie la o bere. Şi probabil e proiectul cu cel mai mare impact în spaţiul mediatic din ultimul an. Apropo, pe 5 iulie a împlinit 1 an.

ThinkMoldova – la acest proiect sunt implicat de ceva timp. Am avut ocazia să organizăm împreună mai multe dialoguri cu personalităţi notorii. La aceste evenimente încercăm să aducem oameni pe care tinerii nu pot să-i vadă într-un astfel de cadru, „semi-privat”. Mă bucur că am reuşit personal să-i aduc pe Ion Sturza, Mihai Ghimpu şi alţii. A fost o experienţă interesantă.

Vrem ca ThinkMoldova să devină o platformă pentru tinerii care au „seminţa” schimbării, să poată să se dezvolte, şi să transmită această idee şi altora.
Curând vom extinde ThinkMoldova şi în alte oraşe decât Chişinău. Vom dezvolta 4 proiecte dedicate în special educaţiei şi învăţării continue. Nu vom da cunoştinţe moarte şi inutile🙂. Cred că vom oferi şi posibilitatea multor tineri să obţină un job cu ajutorul nostru.

Partidul Piraţilor – sper curând să depăşească doar o comunitate de entuziaşti care vor să schimbe procesele atât de lente şi atât de aiurea pe care le avem în ţară. Prioritar pentru noi e sistemul de educaţie, sectorul IT&C, eventual transformarea Moldovei într-un centru important de dezvoltare a soluţiilor în IT… E de fapt un „partid” ce va reprezenta tinerii şi pe cei care se gândesc nu la pensii şi salarii plătite de STAT, dar doresc ei înşişi să-şi facă salariile, iar noi să avem posibilitatea doar să le oferim condiţii. Vezi că nu am inclus programe sociale, pensii şi alte „promisiuni deşarte” la care se întrec politicienii noştri. Va fi un sistem DEMOCRATIC, în care deciziile vor fi luate online doar prin votul majorităţii (tehnic e foarte simplu de realizat).

Am ocazia să mai dau şi o mînă de ajutor pentru site-urile: grigorevieru.md, posmotrel.eu, 2438km.md şi altele.

Soţia şi copilul tău au conturi pe fb? Petreci mai mult timp pe Facebook sau cu familia?

Pe fb stau când am ceva timp liber şi e pornit PC-ul🙂 , sau poate stă activat un tab pe parcursul zilei, ceea ce nu înseamnă că stau şi mă casc toată ziua pe fb. Cu atât mai mult că am observat o tendinţă probabil negativă, numărul de ştiri pe care le am în news feed a scăzut. S-a plictisit lumea de fb?

Doar soţia are cont pe fb şi intră rar. Week-endul şi serile sunt pentru ei, probabil aţi observat că în week-end sunt offline, sau apar doar seara târziu.

Dacă nu ar fi fost fb şi Internet, cum te-ai fi exprimat şi ce profesie ai fi avut?

Tot ce fac eu e legat de Internet. Dacă nu ar fi existat Internetul aş fi fost în telecomunicaţii, ceea ce de fapt am şi studiat.

Facebook este o modă sau o necesitate?

E un tool de comunicare/socializare, plus e cel mai rapid (alături de twitter) mijloc de informare. 7 aprilie a demonstrat cu prisosinţă acest fapt.

Ce mesaj poate fi dedus din status-urile tale? Care este mesajul lui Oleg Ciubotaru către Moldova?

E timpul să ne respectăm concetăţenii (indiferent de etnie), şi să contribuim cât mai mult pentru a ne dezvolta ţara. Nu „ŢARA” ceva abstract, dar pământul pe care doresc mult să crească o generaţie nouă de copii liberi în gândire, cărora nu le va fi ruşine să spună că sunt din R. Moldova.

Mersi mult şi într-un ceas bun!

2 Răspunsuri

  1. Like(d) !:) Frumos inceput, interesant si curios😉.

    P.S. nu era sa fie Oleg, nu era sa fie grigorevieru.md🙂.

  2. Bravo Oleg. Îmi pun des întrebarea, cînd le reușești pe toate?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: