Înecul nu arată neapărat ca un înec

Am găsit un articol care merită să fie citit în primul rând de către fiecare părinte, şi în al doilea rând de toţi cei care se pregătesc să meargă la mare sau frecventează bazinul. Varianta engleză o găsiţi aici.

Voi reproduce în română doar partea cea mai importantă.

Deseori, ne imaginăm înecul ca pe un proces zgomotos, cu datul din mâini, picioare, strigăte de ajutor, aşa cum am privit la TV. În realitate, înecul se produce într-o manieră foarte liniştită.

Reacţia instinctivă la înec – este felul în care oamenii reacţionează pentru a evita asfixierea în apă. Este un răspuns deloc asemănător înecului clasic, văzut la TV. Este foarte puţină bălăceală, iar victima nu dă nici din mâini, şi nici nu strigă pentru ajutor. Înecul este cauza numărul doi pentru decesele în rândul copiilor de până la 15 ani. Din aproximativ 750 de copii care decedează pe parcursul unui an din cauza înecului, aproximativ 375 din ei se îneaca la doar 20 metri de părinte sau de un alt adult. În 10 la sută din cazuri, părintele de fapt va privi cum copilul său se îneacă, neştiind ce se întâmplă în realitate.

Iată cum arată Reacţia instinctivă la înec:

  1. Persoana care se îneacă nu este capabilă din punct de vedere fiziologic să cheme ajutor, decât în foarte puţine cazuri. Sistemul respirator a fost creat pentru respiraţie. Vorbirea este funcţia secundară. Mai întâi va fi realizată respiraţia, şi apoi vorbirea/strigătul.
  2. Gura persoanei care se îneacă, se scufundă şi reapare la suprafaţă în mod repetat. Persoana care se îneacă nu are suficient timp să stea cu gura la suprafaţa apei pentru a expira şi a inspira, şi pentru a chema ajutor. Când gura persoanei este la suprafaţa apei, aceasta expiră şi inspiră repede, întrucât începe din nou să se scufunde.
  3. Persoana care se îneacă nu poate să dea din mâini pentru a chema ajutor. Instinctele naturale o forţează să extindă mâinile în părţi şi să apese în jos pe suprafaţa apei. Astfel încercând să-şi ridice corpul pentru a ajuge cu gura la suprafaţă să respire.
  4. Persoana care se îneacă nu poate în mod voluntar să-şi controleze mişcările. Fiziologic, persoana care se zbate la suprafaţa apei nu poate evita înecul şi efectua mişcări voluntare cum ar fi datul din mâini, mişcarea spre un salvamar, sau către orice alt obiect care l-ar putea ajuta să se salveze.
  5. De la începutul şi pînă la sfârşitul, aşa numitului proces, Reacţia instinctivă la înec, corpul persoanei va fi în poziţie verticală în apă, fără vreo evidenţă de sprijin, ea putând să se zbată între 20 şi 60 de secunde în apă până ce corpul său se va cufunda total. (Sursa: On Scene Magazine: Fall 2006)

Aceasta nu presupune, însă, că o persoană care ţipă şi face multă gălăgie în apă nu este în pericol. Este o etapă, deseori, premergătoare înecului, care nu durează foarte mult, dar spre deosebire de înecul real, această persoană încă mai poate să se autosalveze prin a se apuca de inelele sau frânghiile de salvare.

Iată câteva alte semne specifice înecului:

  • Capul adâncit destul de mult în apă, gura la nivelul apei;
  • Capul înclinat spre spate cu gura deschisă;
  • Ochi de sticlă, incapabili să se concentreze;
  • Ochii închişi;
  • Părul peste faţă şi ochi;
  • Nu sunt folosite piciorele – poziţie verticală;
  • Respiraţie zgomotoasă şi rapidă;
  • Încercarea de a înota spre o anumită direcţie fără progrese;
  • Încercarea de a se rostogoli pe spate.

Aşadar, chiar dacă totul pare în regulă în apă, nu fiţi atât de siguri. Uneori, cea mai bună indicaţie că cineva se îneacă este că lipsesc semnele aparente de înec. Pentru a vă asigură, întrebaţi dacă persoana se simte bine. Dacă vă poate răspunde, probabil că sunt OK. Dacă însă se holbează fără noimă, probabil aveţi mai puţin de 30 secunde să ajungeţi la ea. Copiii care se joacă în apă fac multă gălăgie, dacă aceştia devin calmi, trebuie să vă apropiaţi de ei să vedeţi de ce.

Autor: Mario Vittone

Disclaimer: Părerile şi opiniile exprimate de autorul articolului nu aparţin neapărat Departamentului de Securitate Naţională sau al Pazei de Coastă a Statelor Unite (Department of Homeland Security or the U.S. Coast Guard).

Implică-te. Moldova sub ape!

Moldova e acoperită de ape.
Bilanţul este tragic. La ora actuală, inundaţiile au afectat 60 de localităţi din 14 raioane ale ţării. Trei mii de persoane au fost evacuate din faţa apelor, iar 487 de case au fost inundate, o persoană a murit, mai multe sunt dispărute. Cea mai puternică viitură se aşteaptă în această seara.

Te îndemn să ajuţi sinistraţii.

Poţi transfera o sumă de bani (fiecare leu contează), pe contul Serviciului Protecţiei Civile :

1) În lei moldoveneşti
Plătitor: ………………………………………………
Beneficiar: Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova – Trezoreria de Stat
Contul beneficiarului: 3357003
Codul fiscal al beneficiarului: 1006601000037
Contul trezorerial: 460100000000005
Banca beneficiarului: Ministerul Finanţelor Trezoreria de Stat
Codul băncii: TREZMD2X
Destinaţia plăţii: Inundaţii 2010

2) În dolari SUA (USD)
Plătitor: ………………………………………………
Beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat
Contul beneficiarului: 3261584015
Codul fiscal al beneficiarului: 1006601000037
Banca beneficiarului: Banca Naţională a Moldovei
SWIFT: NBMDMD2X
Contul corespondent al BNM: Federal Rezerve Bank, NY, SWIFT: FRNY US 33, account no. 021087125
Destinaţia plătii: Inundaţii 2010 (460100000000005 – contul trezorerial)

3) În EURO (EUR)
Plătitor: ………………………………………………
Beneficiar: Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova – Trezoreria de Stat
Contul beneficiarului: 3261797815
Codul fiscal al beneficiarului: 1006601000037
Banca beneficiarului: Banca Naţională a Moldovei
SWIFT: NBMDMD2X
Contul corespondent al BNM: De Nederlandsche Bank N. V., Amsterdam, SWIFT: FLOR NL 2A, account no. – 060.01.26.226
Destinaţia plăţii: Inundaţii 2010 (460100000000005 – contul trezorerial).

Sau poţi trimite un SMS sau apela telefonic la unul din numerele.

Moldtelecom – apel la 090077774 (8 lei)
Unite, Amplus – SMS la 7474 (8 lei)
Moldcell – SMS la 7474 (8 lei), 9490 (10 lei), 9491 (100 lei)
Orange – SMS la 7474 (8 lei)

Antoniţa Fonari adună voluntari pentru a merge în sate să dea o mînă de ajutor. O puteţi găsi pe Facebook pentru mai multe detalii.

Implică-te, nu rămâne indiferent.

Surse: www.jurnal.md, www.unimedia.md, www.dse.md/cont