Sete de romane

Am dat o fugă în pauza de masă până la cea mai frumoasă bibliotecă ever să-mi mai împrospătez visele. Ultimul timp, am încercat să citesc din mini colecţia de carte cu care m-am pricopsit de la Marea vânzare de carte ce are loc în fiecare primăvară. Majoritatea cărţilor sunt de specialitate, pe care le studiez când am chef. Romane n-am citit de mult, de vreo lună cred. Ultimul a fost Maïna, un roman de dragoste, despre o tânără, fiică de şef de trib, care-şi urmează iubitul preferând o viaţă de aventură, departe de tradiţiile tribale. N-am dus la capăt lectura romanului, fie din insuficienţă de vocabular francez pentru a înţelege toate nuanţele, fie că-i scris într-o manieră mai puţin captivantă.

Între timp am mai început să citesc alte cărţi, fiind sigură că voi găsi una de la care să nu-mi pot rupe privirea, s-o citesc dintr-o răsuflare. Însă de fiecare dată mă trezeam cu gândul tare departe. În rezultat, cartea era returnată.

Cartea este ca şi vinul. Dacă ai prins gustul unui vin bun, matur, nu mai eşti capabil să serveşti vinuri proaste. Am avut marele noroc să-l descopăr pe Eliade fiind încă pe băncile şcolii, de atunci am citit tot ce am găsit de el în librăriile din capitală. Reveneam la unele romane de câteva ori. Le citeam ca o înfometată şi trăiam împreună cu personajele drama, aventura sau comedia. Azi m-am întors iar la el, pentru că mi-i poftă de carte bună. Am găsit chiar un roman pe care nu-l întâlnisem până acum, fiind de fapt prima lui operă publicată în volum, Isabel şi apele diavolului. Tot de Eliade am mai găsit un tratat de yoga, el fiind primul european care a adus în occident cunoşterea despre yoga.

Un singur lucru mă deranjează, fiind departe de tot ce e românesc, continui să citesc în română, şi nu cresc, nu descopăr alţi autori, care cu siguranţă sunt ascunşi undeva prăfuiţi pe rafturi. Aştept recomandări de carte bună, cu care să-mi pot croi visele şi să pot zbura în lumea imaginară a celui ce s-a trudit să pună universul său pe hârtie.

Anunțuri

Un angajat fericit aduce mai mulţi bani companiei

Este deja dovedit, angajaţii fericiţi aduc mai mulţi bani companiei. Salarii mai mari, bonusuri pentru idei noi, o parte a profitului distribuit angajaţilor, asigurări medicale, vacanţe mai lungi, promovarea leadershipului, ascultarea ideilor, înlăturarea pereţilor/barierelor între niveluri de management, managerii stau în aceleaşi birouri cu angajaţii, sunt doar câteva din ingridiente pentru creşterea profitului unei companii. Mai multe citiţi aici.

Înecul nu arată neapărat ca un înec

Am găsit un articol care merită să fie citit în primul rând de către fiecare părinte, şi în al doilea rând de toţi cei care se pregătesc să meargă la mare sau frecventează bazinul. Varianta engleză o găsiţi aici.

Voi reproduce în română doar partea cea mai importantă.

Deseori, ne imaginăm înecul ca pe un proces zgomotos, cu datul din mâini, picioare, strigăte de ajutor, aşa cum am privit la TV. În realitate, înecul se produce într-o manieră foarte liniştită.

Reacţia instinctivă la înec – este felul în care oamenii reacţionează pentru a evita asfixierea în apă. Este un răspuns deloc asemănător înecului clasic, văzut la TV. Este foarte puţină bălăceală, iar victima nu dă nici din mâini, şi nici nu strigă pentru ajutor. Înecul este cauza numărul doi pentru decesele în rândul copiilor de până la 15 ani. Din aproximativ 750 de copii care decedează pe parcursul unui an din cauza înecului, aproximativ 375 din ei se îneaca la doar 20 metri de părinte sau de un alt adult. În 10 la sută din cazuri, părintele de fapt va privi cum copilul său se îneacă, neştiind ce se întâmplă în realitate.

Iată cum arată Reacţia instinctivă la înec:

  1. Persoana care se îneacă nu este capabilă din punct de vedere fiziologic să cheme ajutor, decât în foarte puţine cazuri. Sistemul respirator a fost creat pentru respiraţie. Vorbirea este funcţia secundară. Mai întâi va fi realizată respiraţia, şi apoi vorbirea/strigătul.
  2. Gura persoanei care se îneacă, se scufundă şi reapare la suprafaţă în mod repetat. Persoana care se îneacă nu are suficient timp să stea cu gura la suprafaţa apei pentru a expira şi a inspira, şi pentru a chema ajutor. Când gura persoanei este la suprafaţa apei, aceasta expiră şi inspiră repede, întrucât începe din nou să se scufunde.
  3. Persoana care se îneacă nu poate să dea din mâini pentru a chema ajutor. Instinctele naturale o forţează să extindă mâinile în părţi şi să apese în jos pe suprafaţa apei. Astfel încercând să-şi ridice corpul pentru a ajuge cu gura la suprafaţă să respire.
  4. Persoana care se îneacă nu poate în mod voluntar să-şi controleze mişcările. Fiziologic, persoana care se zbate la suprafaţa apei nu poate evita înecul şi efectua mişcări voluntare cum ar fi datul din mâini, mişcarea spre un salvamar, sau către orice alt obiect care l-ar putea ajuta să se salveze.
  5. De la începutul şi pînă la sfârşitul, aşa numitului proces, Reacţia instinctivă la înec, corpul persoanei va fi în poziţie verticală în apă, fără vreo evidenţă de sprijin, ea putând să se zbată între 20 şi 60 de secunde în apă până ce corpul său se va cufunda total. (Sursa: On Scene Magazine: Fall 2006)

Aceasta nu presupune, însă, că o persoană care ţipă şi face multă gălăgie în apă nu este în pericol. Este o etapă, deseori, premergătoare înecului, care nu durează foarte mult, dar spre deosebire de înecul real, această persoană încă mai poate să se autosalveze prin a se apuca de inelele sau frânghiile de salvare.

Iată câteva alte semne specifice înecului:

  • Capul adâncit destul de mult în apă, gura la nivelul apei;
  • Capul înclinat spre spate cu gura deschisă;
  • Ochi de sticlă, incapabili să se concentreze;
  • Ochii închişi;
  • Părul peste faţă şi ochi;
  • Nu sunt folosite piciorele – poziţie verticală;
  • Respiraţie zgomotoasă şi rapidă;
  • Încercarea de a înota spre o anumită direcţie fără progrese;
  • Încercarea de a se rostogoli pe spate.

Aşadar, chiar dacă totul pare în regulă în apă, nu fiţi atât de siguri. Uneori, cea mai bună indicaţie că cineva se îneacă este că lipsesc semnele aparente de înec. Pentru a vă asigură, întrebaţi dacă persoana se simte bine. Dacă vă poate răspunde, probabil că sunt OK. Dacă însă se holbează fără noimă, probabil aveţi mai puţin de 30 secunde să ajungeţi la ea. Copiii care se joacă în apă fac multă gălăgie, dacă aceştia devin calmi, trebuie să vă apropiaţi de ei să vedeţi de ce.

Autor: Mario Vittone

Disclaimer: Părerile şi opiniile exprimate de autorul articolului nu aparţin neapărat Departamentului de Securitate Naţională sau al Pazei de Coastă a Statelor Unite (Department of Homeland Security or the U.S. Coast Guard).

Litere cu melodie

Am observat de-o vreme că sunt atrasă de textele cu melodie.
Cele de lemn, chiar şi profunde, mă-ndeamnă să-nchid cartea lipsită de-armonie.
Îmi plac frazele scurte, pline de ritm şi de cântare, aşa încât, atunci cînd le citesc să pot dansa.

Tempoul frazelor mă ţine neclintită şi mă pofteşte să intru-n horă cu cel ce le-a încondeiat.
Emoţiile şoptite, silabele ritmate, mă-ndeamnă să fac parte din cântecul vibrant.

Bloguri valsate, cu pauze de tango, şi ritmuri de Paso Doble delectează citirea.
Iar cărţile line ca cerul senin , unde slova devine notă de pian alină simţirea…

p.s. tu unde îţi găseşti melodia?

Bestia din noi

Copiii sunt florile vieţii, nevinovaţi şi neprihăniţi. Poate. În primele luni din viaţă. Bestia se-arată doar un pic mai târziu, pe la doi-trei anişori, când lumea este atât de necunoscută şi vor să ştie totul acum cu interminabilele „de ce-uri”. Curtea bunicii mare, bună de explorare. Un bobocel aleargă după o rază de soare. Haţ. L-a prins să-l examineze, nici nu observă cum bobocul rămâne fără suflare. Interesul creşte. Să experimentăm pe câini, sau pe pisici. Îi apucăm de gât, îi sufocăm, îi turnăm odecolon pe gură. Din simplă curiozitate.

–         Mama, căţelul a murit.

–         Cum a murit, scumpete?

–         Aşa, l-am luat în braţe şi nu mai respira.

–         Ehhh, nu-i frumos aşa, mămicăi. Nu e bine să omori animale. Hai, dute la joacă şi să nu se mai repete, ai înţeles?

–         Îhî.

Copilul, copil rămâne. „Incidentul” este dat uitării şi explorarea continuă. Unii se întorc pe calea cea dreaptă, alţii experimentează toată viaţa. Cert e că nimeni nu acordă nicio atenţie acestor întâmplări, care, haideţi să fim oneşti şi să admitem că dacă n-am ucis, atunci mai mult ca sigur am fost martori unor asemenea „experimente”.

Aici, un incident de aşa natură poate provoca reacţii diverse din partea comunităţii, de la „OMG, sper că (pauză) câinile a murit rapid şi nu s-a chinuit”, doresc să nu mai văd acest copil în apropierea casei mele”, „dacă a fost în stare să facă aşa ceva unui câine, mai sunt doi paşi până a repeta fapta împotriva unui copil”, etc.Asociaţia pentru prevenirea cruzimii faţă de animale” urmează să deshumeze corpul animanului pentru investigaţii mai serioase. O altă Asociaţie s-a implicat deja să lucreze cu acest copil problematic, având în vedere că acesta nu poate fi pedepsit fiind încă minor.

Ignoranţa, indiferenţa, sau incapacitatea de a lua măsuri la timp, a explica, a lucra şi potoli bestia din noi crează adevăraţi monştri mai târziu. Monştri care de cele mai multe ori rămân nepedepsiţi, perpetuînd specia. Efectele le vedem în fiecare zi, aici, aici, aici şi aici.

Renunţare

Am renunţat la multe în această scurtă viaţă. Cea mai semnificativă renunţare fiind poate consumul de carne. A venit spontan şi firesc. Mai sunt întrebată dacă am pofte… şi de fiecare dată răspund NU categoric. Abia acum înţeleg că niciodată n-am fost atrasă de mâncărurile din carne. Era mai degrabă un obicei, un mod de a trăi. Mă împac foarte bine cu legumele, fructele şi seminţele şi mă întreb dacă va veni o zi când voi începe, la fel de spontan, să consum carne? Sper să nu vină acea zi.

Azi, după ce n-am folosit dimineaţa crema de faţă, fondul de ten, şi celelalte chimicate care-mi fac tenul doar greoi şi obosit, m-am descoperit în oglindă la fel de frumoasă, şi mai luminoasă parcă. Am descoperit că cele 15 minute care întotdeauna nu-mi ajungeau dimineţile sunt câştigate, minute în plus pentru a savura cafeaua în mijlocul florilor din glastrele de la balcon, în răsărit de zi, flori care nu contenesc să se facă mai frumoase şi care se cer parcă a fi admirate. În total, voi avea cu 90 de ore pe an mai mult timp pentru mine, iar economiile făcute pe neprocurarea celor mai sofisticate creme le voi cheltui pentru călătorii şi zeci de alte descoperiri mărunte de care sunt pasionată.

Aceste renunţări îmi dau adrenalină, mă mobilizează să-mi regândesc viaţa în modul în care EU aleg să o trăiesc, şi nu după canoanele şi modurile impuse de societate. Aceste renunţări mă eliberează şi-mi dau aripi să pot zbura şi mai sus; simt cum lanţul social de care am fost legată atâţia ani se eliberează şi-n scurt timp va fi complet tăiat.

Clipe de magie

Tocmai când pornisem camera video al sărmanului meu telefon, ca prin minune, din depărtare, începu să se audă o melodie tristă, tristă, dar extraordinar de frumoasă. Vă las să ascultaţi şi să vă minunaţi de magia care poate fi întâlnită doar aici, în Canada.