O scurtă plimbare

Azi m-am plimbat pe străzile Chişinăului. L-am văzut doar de sus. Pîn-o veni şi prin părţile alea să ne fotografieze străzile „verzi”, mai este mult. De la o poşta am văzut strada unde se află căsuţa mea, unde mă plimbam serile, drumul casă-servici. Totul se vede ca într-o palmă, totul îmi este atât de cunoscut. Cred că Comuniştii au plătit googlemaps să deseneze oraşul într-atât de verde, însă n-au avut suficienţi bani să le dea pentru ca să pună şi-un verde aprins în vopsea. Astfel, s-a primit unul pal, ars parcă de soare… Moldova mă doare…

Despre Eurovision

No bene, s-a terminat și marea foială în legătură cu acest minunat show. Moldova a fost paralizată pe câteva săptămâni de Eurovision. Niciun alt eveniment nu a mai interesat poporul moldav, inclusiv subsemanta, atât de mult ca Eurovisionul, ei poate și Fabrica. Chiar și premierul Filat s-a arătat interesat, făcând spume la gură ca nu cumva să îndrăznească organizatorii să trimită pe cine nu trebuie. Căci așa este, organizatorii trimit, ei se sfătuiesc, ei te îndeamnă, și ei știu. Ideea e că concurentul care trebuie să plece, știe despre acest lucru încă până la depunerea dosarului de participare. Sau credeți voi că Nelly avea să participe anul trecut dacă nu era convinsă că pleacă? Să se mai pozorască încă un an? Voi însă, trimiteți sms-ri să se mai îmbogățească unii, să se mai promoveze alții, și să mai aibă ce discuta lumea pe FB. Că alte subiecte nu-s.

Partea bună a acestui show este că se mai descoperă talente noi, talente care sunt umbrite de marele VIP-uri autohtone. Pe lângă talente, mai are și TVM oportunitatea să învețe și să se dezvolte. Cel puțin am observat un mare progres în ceea ce privește organizarea, prezentatorii, show-ul. Încă un pas și suntem acolo, în Europa.

Și-acum despre Țira, că ăsta îi numele Olgăi. Ea este o fata tare talentată, știe să cânte live, are o voce puternică și deosebită, are piese bune, o ținută scenică pe măsură, știe să se miște și are experiență. E adevărat că încă nu și-a găsit stilul care s-o reprezinte, dar mai are timp. Olia a obținut deja multe premii. A zis de câteva ori că nu mai participă la Eurovision, dar se pare că ceva s-a întâmplat (vezi primul abzaț) și a câștigat Eurovisionul cel puțin aici, acasă. A învățat ROMÂNA, și pentru asta merită totul respectul și nu are aere, un lucru foarte rar întâlnit în zilele noastre.

Anul următor sigur va fi anul Mileniumului, fiecăruia îi vine rândul la vremea sa. Așa că mai potoliți-vă oameni și nu vă scremeți atât, pentru că poate nici Dzeu nu știa atât de bine cine va merge la Oslo precum au știut cei după cortine.

Ce ziceam eu mai devreme? Treziți-vă și nu vă mai lăsați atâta manipulați.

Nostalgii

Am ieșit din birou mai devreme decât de obicei. Cu mașina la reparație, sunt nevoită să străbat străzile pe jos. Din intersecția Sfatul Țării cu 31 August am mai multe opțiuni să aleg pentru a ajunge la Pârcălab, mai jos de Ștefan. Aleg calea cea mai scurtă, dar și cea mai placută.

Străbat Grădina Publică unde mamele își plimbă copiii, iar adolescentele pozează în rochii albe de mătase, cu parul auriu, în fața cavalerilor lor. Fotografii vânează cupluri. Copiii aleargă în jurul havuzului care emană o prospețime și răcoare în toiul zăpușelii de la sfârșit de septembrie. Pe o banchetă un pici, la costum, cu ghiozdanul în spate, manâncă o înghețată. O mână i se îndreaptă spre sacoul alb imaculat. În acest moment mama reacționează cu o brutalitate de speriat zicându-i să se uite unde bagă mâna murdară. Copilul se uită speriat la ea și nu înțelege ce-i spune. Pe o altă bancă se ascultă muzică ce vine din laptopul unei tinere, noua sau vechea deja modă pe-aici prin Chișinău.

Traversez Ștefan. O șoferiță nerăbdătoare trece pe roșu. Mai traversez Bodoni și mă îndrept spre Arca de Triumf. Examinez vestimentația tineretului și realizez că sunt depașită de timp. Culorile aprinse, liliachii și roze, hainele mulate, pantofii de lac de diferite culori, sunt pentru o altă generație deja. Totuși, nu toate fetele se îmbracă cu prost gust pe la noi. În întâmpinare o tânără, binefăcută, durdulie chiar, cu părul auriu și ea, îmi atrage atenția și nu înțeleg de ce. Poartă o cămașă roșie-străvezie, asortată cu o fustă magenta și pantofi verzi. Mai târziu observ că prin cămașă i se zărește sfârcul sânului care ieșise din sutien. Am schițat un zimbet… haioasă situație.

Apropiindu-mă de Gemeni aud o muzică ciudată. Observ și pe cei care o interpretează, niște tineri deghizați în stil raggy. N-am priceput dacă sunt moldoveni sau străini, m-am bucurat să văd însă că și la noi se poate auzi pe stradă și un alt fel de muzică decât manele.

De la terasa McDonnalds se aude grai italian, des întâlnit ultimul timp prin țară. În fața terasei o blondă vinde pisici albi. Alături, stau borcane cu flori de toamnă și-un rând de vânzători umili.

Ajunsă la Pârcălab, o iau spre stânga, trec pe lângă chioșcul cu bomboane Bucuria. Mirosul iscoditor mă face să intru și să iau măcar o sută de grame de “Chișinaul de seară”.

Mai jos e ULIM-ul, în fața căruia mișună boboceii de studenți plini de așteptări și speranțe de la această nouă viață în care au intrat. Urc 11 etaje de parcă aș urca doar două. Îmi iau covorașul și-l întind la terasa sălii de yoga. O privelește mai uimitoare a Chișinăului n-am mai văzut. Se văd Porțile Orașului, dealurile Telecentrului și apusul soarelui. Aici voi obține energia și echilibrul de care am nevoie pentru a rezista tempoului atât de grăbit al vieții de astăzi. Aici îl salut pe Soare și-mi iau ramas bun de la El până mâine, pâna la un nou început.