Orașul ce nu se grăbește

–         Bonjour et Bienvenue au bord! mă întâmpină șoferul meu favorit, cu o voce și o intonație de comentator de fotbal. Tot drumul am avut plăcerea să-l ascult, și să privesc fețele, care nedumerite, care zâmbitoare, la auzul acestui «Welcome» din tot sufletul.

Honore Beaugrand

Ajunși la stația de Metro, fiecărui pasager i se repetă : Merci, Bonjour and have a nice day! Un început de zi mai frumos nici nu se poate.

Radisson

Garshock sau ceaunel. Așa se numește noua mea frizură. Aseară după servici, am intrat în prima frizerie pe care am zărit-o pe St. Catherine, un fel de Ștefan cel Mare al nostru. Frizerița era ocupată și m-a rugat să aștept. Avea părul aranjat bine, și clienta de pe scaun la fel avea o coafură interesantă. Localul simpatic, fără pretenții, bine întreținut. Am decis să mă las pe mâinile ei.

Langelier

Cât timp mă tundea, o prietenă de-a ei, venită cu câinile, tocmai încheia o afacere la telefon. Prietena, italiancă, trecută de 60, avea nevoie de o persoană să o filmeze cum înoată în bazin timp de o ora și jumătate. Mi-am ciulit urechele cât am putut să aflu pentru ce are nevoie de acest filmuleț, însă așa și nu am aflat.

Cadillac

Garshockul de pe capul meu a ieșit bine după părerea italiencii și a frizeriței, care se pare că era braziliancă. Mi l-am luat, achitat tunsoarea, doar 20$, și pornit spre casă să-i fac o surpriză lui Iubi. A zis că-i place. Ce altceva putea să spună?

Assomption

Azi nu mi-am pus căștile la urechi. Am lăsat să-mi cânte melodia cu care mă trezisesem de dimineață:

Codrii mei frumoși
Prietenii mei dragi
Mmmmmmmmm
Mmmmmmmmmm
O iarbă verde
Un murmur dulce
Mmmmmmm
Mmmmmmmm

Iubi m-a rugat să nu mai cânt căci și lui îi este dor de Codri.

Viau

Timpul este ploios. Și îmi place. Urăsc doar perioada dinaintea ploiii când nu pot respira din cauza presiunii scăzute și a umedității excesiv de mari. Ieri seara trecuse un șuvoi frumos. Ne-am împins unul pe altul să ieșim să respiram o gură de ozon. Însă nu am ajuns departe și începu un alt șuvoi, exact cât să ne ude bine.

Pie-IX

Ne-am ascuns într-un Couche Tard, am căutat înghețată. Am găsit-o. Ploaia încetinise un pic. În drum spre casă, am mai descoperit un părculeț din apropiere, ascuns de copaci. Ne-am dat pe scrânciob. Pe înserate. Ploia se terminase. Nisipul de sub scrânciob era umed. Îmi aminti de mare.

Joliette

Ieri a venit Regina. S-a oprit în Halifax, după care va face o excursie prin Canada. În Quebec sigur că nu vine. Păcat. Nu întotdeauna vezi o regină, și înca nu orice regină. În schimb, ziarul de dimineață a descris în detalii cât costă vizita ei. Doar 1,1 mln $, plătiți de contribuabili.

Prefontaine

Duminică am ieșit în oraș, cu amicii noștri cu care nu ne văzurăm de ceva timp. Am stat la un concert, la altul, la al treilea. Eh! Prea multă cultură, adică evenimente culturale, prea mult de toate aici și prea puțin acolo.

Frontenac

Încă nu mă opresc să fac paralele. Încă mă simt ca într-o vacanță lungă, într-o țară străină știind că în curând mă voi reîntoarce. Orașul îmi este deja bine cunoscut. Dar am o senzație că în curând mă voi desprinde de el. Oare încotro?

Papineau

Am zic că ne-am luat în sfârșit canapea? Acum suntem așezați cu toate „actele” în regulă. În sfârșit am avut plăcerea să petrec un weekend în fața tv-ului, urlând goooool. Nice. Canapeaua ne-a dat mare bătaie de cap. Când ai prea multe opțiuni e mult mai greu să iei o decizie. Până la urmă am mers pe calea cea mai simplă, și cea mai ieftină – Ikea.

Beaudry

Vineri seara am fost la deschiderea festivalului de jazz. Apoi am mers la un concert cu bilet. Gil Scott. O figură legendară americană. Poet, cântăreț, artist, și activist. Dacă la Cocorosie sala era plină de adolescenți lgbt, aici erau oameni trecuți bine de 30. Muzică inteligentă.

Berri-UQAM

Mi-a plăcut sala, ca o corabie. Într-un capăt scena, în mijloc oameni în picioare, în celălalt capăt barul, iar lateral, două etaje cu balcon. Ne gasirăm un loc de șezut și am savurat din plin performance-ul. A ieșit simplu, fără tam-tam. Așa oameni nu au nevoie de prezentări și nici de podtantzovcă.

Saint-Laurent

Fără a-l asculta, ai crede că-i un vagabond. Cu un costum vechi, prea larg pentru el. Cu părul mare, nepieptănat, neberbierit, cu o șapca pe ochi. La primele fraze, publicul se exaltă. El spune lucrurilor pe nume și ia atitudine la orice se întâmplă în lume. În acea seară ne-a invitat To Be Peace, pentru că, zice el, pacea începe cu fiecare din noi.

Place-des-Arts

La concertul cu Cocorosie, la care fusesem la începutul lunii, am primit o altă doză de adrenalină. La fel, fete simple, fără aere de vedete, dar super talentate, sensibile, așa cum îmi place mie. Concertul a fost fenomenal. Mai puțin anturajul. Iubi zice că mi-e frică de ele, de lezbiene, care umpluseră sala. Vreo două cupluri de lânga noi, tot se pupau, se cuprindeau, se dădeau la mine. A fost tare ciudat!

McGill

Aici nu prea se face mare publicitate despre evenimentele culturale. Foarte ușor poți scăpa un artist care vine în Montreal, și despre care pur și simplu nu ai știut. Pentru că sunt sute! Doar festivalul de jazz, ce durează vreo două saptămâni, are peste 800 de concerte. Iar pe lângă acesta, mai sunt altele, plus alte concerte, alte spectacole, piese de teatru, opere, film. La anul cred că ne luăm concediu în această perioadă să reușim la toate.

Peel

Acest post a fost scris undeva la sfârșit de iunie. De atunci, multe cafele s-au răcit, în timpul scrierii altor povești.

Guy-Concordia

Ca de obicei mă așteaptă câteva deadlineuri puse de mine. Căci șefii îmi tot repetă că there is no rush, take your time, etc. Eu, care sunt obișnuită cu deadline-ri pe ieri.

Atwater

Montreal e orașul unde oamenii nu se grăbesc și își savurează viața. De acest lucru mă conving în fiece zi. Chiar dacă au case de carton, și lucruri made in China, lor li-i pofig. Ei se bucură de viață și o trăiesc din plin. Lucru cu care încet, încet, ne obișnuim și noi.

Anunțuri

Metro-sistem-cul-de-sac

De ninge sau plouă, de-i soare sau vânt, el stă tot acolo. Culcat, sau aşezat la peretele blocului din care suflă aer cald. Condiţionerele ce suflă aerul cald spre stradă sunt o mare salvare pentru mulţi oameni fără adăpost. Dimineaţa el întâmpină lucrătorii care se grăbesc spre birourile calde din clădirea la care stă de strajă zi şi noapte. Cu ochelari rotunzi de soare pe nas, o căciulă pe cap, o scurtă cam veche, şi un sac de dormit peste el, stă aşezat pe un clit de cartoane zi şi noapte. Acesta este locul lui, casa lui. Uneori, în timpul zilei merge la Dolarama să-şi ia ceva de mâncat. Vine la casa lui, masa lui, care-i formată din cartoane şi ia prânzul. Conserve de $1 de la Dolarama. Seara îi petrece pe lucrătorii clădirii lângă care şi-a făcut adăpost. Fiecare trecător este privit îndelung şi examinat. Apoi, se înveleşte bine cu sacul de dormit şi visează. Oare la ce visează?

****

Dimineţile staţiile de metro şi trenurile sunt aglomerate. Toţi se grăbesc la servici, la o întâlnire de afaceri, la un interviu de angajare. Timpul costă bani şi fiecare e conştient de asta. Un incident pe o linie de metro într-o oră de vârf  este cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla într-o dimineaţă importantă.

Berri-UQAM este staţia cea mai mare, unde se intersectează trei linii de metro, staţia de unde poţi ajunge în orice colţ al oraşului, cu condiţia ca toate liniile să funcţioneze.

În acea dimineaţă, în ora cea mai de vârf, era la staţie, în aşteptarea trenului spre Angrignon. Trenul urma să sosească în două minute. Avea suficient timp să dea înapoi, să se întoarcă la casa lui, la iubită, să înceapă totul de la început. Avea timp îndeajuns să treacă prin minte toată viaţa care-a trăit-o până în acel moment, o viaţa fără rost, o viaţa tristă, de rutină, fără vlagă, fără prieteni adevăraţi, fără scop – o viaţa goală. Din depărtare se aude trenul. S-a apropiat mai mult decât permite linia galbenă, era la marginea peronului. Fără gânduri, fără regrete, s-a aruncat în gol.

***

În acea dimineaţă, casa lui, de lângă acel spital, de unde suflă aer cald, era goală. Au rămas doar cartoanele şi o pereche de papuci. În acea dimineaţă, totul era diferit şi la fel. Oamenii în continuare îşi grăbeau pasul, se indignau că linia verde a fost paralizată mai bine de două ore. În acea dimineaţă soarele strălucea mai mult ca deobicei, vântul sufla mai aspru. Nimeni din veşnicii trecători nu observase că casa de cartoane nu mai este locuită.