Primul job

Am promis să scriu despre așa zisul primul job. Pentru mine, acest job este unul temporar, care aduce ceva bănuți în casă și care permite să ai timp pentru căutare de job adevărat.

După ce timp de o lună am trimis în disperare zeci de CV-ri, mi-am făcut profil pe n pagini de angajare, am fost la vreo 7 interviuri, și cel mai important, după ce am realizat că banii se duc mult mai repede decât era planificat, intram încet în disperare, care din când în când se transforma în iritare, frustrare, și tot felul de emoții covârșitoare. Tot entuziasmul din prima luna s-a evaporat, a rămas doar semnul de întrebare, când vor intra în casă primii bani, voi avea cu ce plăti chiria la sfârșitul lunii, etc.?

Și ca în toate poveștile, apare îngerul păzitor care îți spune, Cum, nu ți-am spus de jobul ăsta? Sună la acest număr și mergi să te angajezi, e simplu și sigur.

Este acel job, de numărat chiroane, unde e imperativ să cunoști franceza. Așa m-a speriat angajatorul la telefon. Am insistat însă, am vorbit chiar și în franceză încercând să demonstrez că eu înțeleg și chiar știu să spun cîteva fraze generale. Am fost la interviu, am trecut testul de matematică simplă și am primit prima comandă.

Inventariere, număr și renumăr marfa din diverse magazine, o introduc în baza de date, o notez pe BEVE-ul de inventariere, admir colecțiile noi și vechi ale celor mai scumpe magazine din oraș, cunosc toata marfa de la Sport Expert (am lucart mai mult de 15 ore acolo), de la Château, Bedo, Gap, Boss, etc. Deci, nu număr chiroane, ci haine, încălțăminte, șireturi, și tot felul de prostii pe care nu le-am mai văzut în viața mea, de exemplu protectoare ale organelor sensibile, chiloți, cravate, butoniere, ochelari de la 39$ la 999$, și tot așa mai departe. Iar seara, înainte de culcare, văd doar coduri de bare 🙂

Este job pentru studenți, imigranți, dar și persoane care vor să câștige un ban în plus. Am văzut și quebecoși mai în vârstă, care de sigur n-au uitat să-mi aducă aminte că aici limba oficială e franceza, și i-au făcut observație managerului care îmi vorbea în engleză.

Săptămâna aceasta urmează să primesc primul cec, motiv de sărbătoare!

Important e că acest job mi-a oferit posibilitatea să văd o altă față a Canadei, care este atât de diferită de Moldova, unde totul se bazează pe profesionalism, atitudine și motivație. Dacă insiști, dorești și ești motivat, atunci poți reuși!

Madame Popovici

„Madame Popovici” este noua mea identitate aici în Quebec, sau mai degrabă, o identitate readusă în circuit. De mulți ani nu mai utilizez numele de fată mare, și așa cum acum mulți ani în urmă nu reacționam la numele meu actual, la fel, acum, reacționez cu întârziere la numele meu oficial de Quebec.

Pentru Quebecoși, păstrarea numelui de fată mare după căsătorie este ceva firesc. Încă în 1981, guvernul Quebecului, unicul din Canada, a emis o lege prin care femeile își vor păstra de acum în colo numele de până la căsătorie. Este una din multele acțiuni întreprinse de către guvern pentru promovarea egalității sexelor.

Știu că venind aici trebuie să te conformezi legilor locale, valorilor, principiilor. Și totuși, este corect să fii impus să porți un alt nume decât numele pe care l-ai ales la căsătorie făcând o alegere conștientă? Egalitatea sexelor înseamnă doar impunerea femeilor să-și păstreze și după căsătorie numele obținut la naștere, sau ar mai însemna că fiecare femeie are dreptul la propria alegere?

Sunt încă multe lucruri pe care nu le înțeleg și care-mi ridică semne de întrebare. Este societatea quebecoasă una deschisă, liberă, dezvoltată, care respectă drepturile omului, sau este o societate unde un grup de oameni influențează adoptarea a unor legi, care în fapt nu fac decât să restricționeze mișcarea, alegerea, și să-ți dicteze identitatea?

P.S. Prin acest post nu aduc critici, ci doar vreau să pun în discuție anumite aspecte a situației de aici, cu care, sigur, s-a ciocnit fiecare.

Limba!

În Quebec, limba oficială e franceza.

În Quebec, limba oficială e franceza.

În Quebec, limba oficială e franceza.

Punct

și de la capăt!

În Quebec, limba oficială e franceza!

***

– Bonjour Madame, aș vrea și eu să mă înscriu la un curs de franceză.

– O da, poftim! Următorul curs la care vă puteți înscrie începe în mai.

– În mai? Și ce fac eu pînă atunci?

– Păi învațați franceza acasă.

– Și ce mănânc?

– Nimeni nu vă încurcă să lucrați.

– Fără franceză?

– Păi o învățați acasă.

– Și cu ce plătesc facturile, chiria?

– Păi vă găsiți un job.

– Fără franceză?

– Aveți suficient timp s-o îmbunătățiți.

– Merci, madame, Bonne journee!

– Avec plaisir and have a nice day!

***

– Bonjour, madame, vă sun în legătură cu CV-ul pe care l-ați expediat. Suntem foarte interesați de candidatura Dvs., aveți un CV foarte bun.

– Oh, merci.

– Aș putea să vă adresez câteva întrebări?

– Da, sigur, cu mare plăcere voi răspunde, dar ați putea să trecem la engleză?

– Hmm, să înțeleg că nu sunteți fluentă în franceză? Vedeți, noi căutăm persoane fluente. Îmi pare rău, dar să știți că vă contactăm în cazul în care vom avea oferte pentru non-francofoni. Bonne journee.

***

– Alo, mă-nteresează jobul de numărat chiroane.

– Vorbiți franceza?

– Nu prea.

– Îmi pare rău, pentru job de numărat chiroane, este imperativ să știți franceza.

– Dar în arabă, rusă, chineză, spaniolă nu pot să număr?

– Nu, aici se numără doar în franceză.

– Ah, bien, je m’excuse, madame. Bonne journee!

***

Permisul de conducere

Pentru a lua permisul de conducere, e nevoie de două lucruri: unul – să poți conduce și doi – să știi regulile de circulație. În Canada procedura de luare a permisului de conducere e lungă și anevoioasa de la caz la caz având particularitățile sale. Voi povesti despre cazul meu, care este unul individual, însă care ar putea fi aplicat în practica altora din categoria mea. Deci, permisul meu din țară a făcut exact 24 luni vechime, exact cât să-mi trebuiască ca să pot pretinde la un permis canadian. Imediat ce am ajuns în Montreal am sunat la S.A.A.Q. să mă înscriu pentru testul scris. Am sunat pe la începutul lui Decembrie și am avut programarea la 21 ianuarie. Doar dupa ce treci testul scris te înscrii la cel practic, perioada de așteptare poate varia între 1 zi și 1 luna.

Cum m-am pregatit pentru test scris. Am luat cartea „Driver’s Handbook” de la Biblioteca și am citit-o din scoarță în scoarță. În mare parte, cartea este structurată în 3 capitole majore: Semnele de circulație, Regulamentul rutier, și câteva capitole cu informații generale dar destul de detaliate despre particularitățile permisului quebecoais, cum să conduci și ce factori ar putea să-ți perturbeze mersul, mașina – tot ce trebuie să știi despre înregistrare, accesorii obligatorii, inspecția mașinii, și nu în ultimul rînd amenzile și taxele pentru încălcarea regulamentului de circulație.

Câteva momente distincte în regulile locale de circulatie care nu se întâlnesc la noi. Aici semnul „drum principal/secundar” nu există, în schimb, prin semnele „Stop” poți deduce care este drumul principal și care-i cel secundar. De exemplu, când ajungi la o intersecție și vezi semnul „Stop/Arrete”, trebuie să oprești, în timp ce oprești te uiți în stânga și-n dreapta să vezi dacă și pe drumul ce urmează să-l intersectezi este semnul „Stop”. Daca „Stop” este în toate cele patru unghiuri, trebuie să cedezi trecerea celui care a ajuns primul la „Stop”. Daca „Stop” este doar în partea ta, înseamnă că drumul ce urmează să-l intersectezi este principal și trebuie să cedezi trecerea tuturor autovehicolelor.

Un alt moment important în circulația rutieră de aici, și care constituie un moment crucial la examenul practic, este „punctul mort„. Regula, în cazul în care vrei sa treci de pe o bandă pe alta, sau în momentul în care vrei să manevrezi la dreaptă, după ce te-ai oprit la „Stop”, este: te uiți în oglinzi să vezi dacă poți trece, apoi întorci capul să verifici „puncul mort”, apoi faci semn, mai verifici o dată oglinzile, punctul mort, și abia atunci, întorci volanul verificând constant oglinda retrovizoare. Semne „Stop” sunt foarte multe, acolo unde nu este semafor, este neapărat semnul „Stop”.

Semaforul este diferit. În locul celor 3 culori, mai pot fi și 3 săgeți: roșu, galben și verde. Respectiv, dacă se aprinde săgeata verde cu direcția spre dreapta, înseamnă că poți merge doar la dreapta, dacă se aprinde săgeata roșie înainte, înseamnă că înainte nu poți merge, etc. O săgeata sau culoare verde intermitentă înseamnă că poți merge la dreapta sau înainte, sau la stânga, dupa ce cedezi trecerea pietonilor. Roșu intermitent are aceeași semnificație ca și semnul „Stop”, iar galben intermitent este egal cu semnul „cedează trecerea”. Semaforul pietonilor este format din două semne: Silueta unui om de culoare albă – trecerea este permisă, sau mâna unei persoane de culoare roșie – trecerea este interzisă. Mâna intermitentă cu precizarea secundelor rămase până la aprinderea definitivă a culorii roșii – mai permite trecerea pietonilor care sunt la mijloc de drum. Mai este și semafor pentru bicicliști, care are aceeași semnificație ca și cea pentru conducători auto. Aici semafoarele sunt amplasate dupa intersecție și nu până la, iată de ce pentru început trebuie să fii atent, în special noaptea, să ai grijă unde oprești.

Penalizările. Trebuie să fie clar, șpaga aici nu merge, orice greșeală se pedepsește. Voi enumera doar câteva din penalizările locale ca să înțelegi cât de important este să conduci corect:

  1. Depășirea vitezei – se aplică între 1 și 30 de puncte
  2. Accelerarea în timpul când cineva încearcă să te depășească – 2 puncte
  3. Frînarea bruscă fără motiv – 2 puncte
  4. Trecerea pe roșu/ sau la semnul „Stop” – 3 puncte
  5. Zigzagging pentru trecerea rapidă – 3 puncte
  6. Omiterea opririi în apropierea unui autobus școlar care are lumina roșie aprinsă – 9 puncte.

La acumularea a 15 puncte, permisul de conducere este revocat sau suspendat pe o perioadă între 3-12 luni în dependență dacă conducătorul a acumulat aceste puncte pentru prima, a doua sau a treia oară. Pentru luarea permisului din nou, conducătorul auto trebuie să treacă iar testul de cunoștințe, iar taxa pentru permis va fi mai mare.

Noutatea cea bună dintre toate este că poți servi băuturi spirtoase care însă să nu depășească 0.08% din nivelul de alcool în sânge (un pahar de vin servit cu cel puți o oră înaite de a conduce este acceptabil).

Așadar, testul teoretic l-am trecut cu brio! N-a fost greu, dar nici ușor. Totuși, pregătirea bună a însemnat foarte mult. Imediat m-am înscris la testul practic care avea să aibă loc într-o săptămână. Pentru testul practic, am luat 3 ore de lecții practice cu un instructor rus care parcă a reușit să mă lămurească cu semnul „Stop” și „punctul mort”. Totuși, mai trebuie să exersez, căci obișnuința rea greu se dezvață.

În dimineața examenului practic am avut norocul să ningă. Străzile erau acoperite bine cu zăpadă pînă să ajung la S.A.A.Q. Aveam emoții și de la punctul mort, dar și de la zăpada care se topea pe asfalt, creînd condiții ideale pentru examenul de conducere. Am intrat, m-am înregistrat, am achitat 25$ pentru test și m-am pus pe așteptat. Înaintea mea erau doi pământeni care dădeau testul. Primul picase, al doilea la fel. Mi-a venit rândul și mie. Examinatorul, o domniță cam de vîrsta mea cu o engleză la fel de bună ca franceza mea, s-a prezentat, mi-a spus în câteva rânduri că vom merge vreo 20 de minute, să fiu atentă la iubitul meu Stop și îndrăgitul punct mort, să merg cu 50km/h, chiar dacă e mâzg pe drumuri, și să fiu atentă la indicațiile dânsei. I-am spus că sunt super bucuroasă de cunoștință și că I’ll do my best.

Acele douăzeci de minute mi s-au părut infernal de lungi. Am scăpat de sigur de vreo două ori punctul mort, am uitat să cedez trecerea unei mașini, pe care chiar n-o observasem, în rest, am mers parcă ok. Ajunși la parcarea din S.A.A.Q. am făcut parcarea cu spatele din două încercări, dar m-am parcat zic eu perfect. Tot timpul cât mergeam, domnița își făcea însemnări pe niște formulare, însemnările le făcea cam atunci când făceam vreo gafă. Eram însă liniștită știind că n-am făcut greșeli foarte grave. Totuși, nu poți judeca în locul examinatorului dacă ai trecut sau nu. Deci, am parcat, oprit motorul, liniște. Ea calcula ceva, se uita foarte încruntată și serioasă în hârtii. Peste câteva clipe, care mie mi s-au părut milenii, zice: Mademoiselle, felicitări, ați trecut testul! și doar atunci schițase un zâmbet. Vroiam s-o pup! Mi-a dat un număr, am mai stat vreo 5 minute la ghișeu la coadă, am făcut poza, achitat permisul, 120$, care va fi trimis prin poștă timp de o săptămână.

Acum, toată procedura mi se pare destul de simplă și ușoară. Examinatorii nu sunt interesați să te pice, ci să-ți dea permisul asigurându-se că ieșind în trafic nu vei cauza situații de accident.

Update: în exact o săptămână am primit permisul prin poștă. Este valabil 4 ani, iar în fiecare an, la ziua mea de naștere, trebuie să achit taxa anuală pentru a-i extinde valabilitatea.