Primăvăratic

Nimic în viaţă nu este întâmplător. Fiecare experienţă, fiecare om întâlnit, au un rol foarte bine determinat, cel de a te învăţa ceva. Ultimul an am fost foarte atentă la fiecare eveniment, fiecare vorbă primită. Am putut crea conexiuni şi trage concluzii.

Circumstanţele şi întâmplările, care la început mi se păreau coincidenţe, au căpătat înţelesuri, iar mesajele interceptate prin oamenii întâlniţi şi experienţele avute, mă ajută şi acum să trec prin această perioadă plină de necunoscut.

Ziua de lucru se termină destul de devreme, comparativ cu regimul cu care eram obişnuită în viaţa de dinainte. Astfel, serile sunt destul de lungi pentru a mă întâlni cu un prieten, a face cumpăraturi, a merge la bibliotecă, a găti, cina, citi. În afară de cele 7 ore petrecute la birou, îmi mai rămân altele 7 pentru a le petrece pe placul meu. Însăşi acest lucru este un vis împlinit – să stau mai puţin timp închisă între cei patru pereţi ai unui birou. Or, viaţa este prea scurtă pentru a petrece majoritatea timpului cu treburi de servici.

Ieri am ales la întîmplare o stradă, într-o zonă rezidenţială, să mă plimb. Seara abia se lăsa. Ştiind că mugurii nu se lasă mult aşteptaţi, surul nu mai este la fel de sur, mirosul de primăvară pluteşte în aer, gata, gata să explodeze. Aceste senzaţii de început de primăvară sunt atât de puternice şi pline de optimism. Ştiind că ghioceii acuş, acuş, vor înflori, că oraşul se va schimba major la faţă, ai certitudinea că şi viaţa ta urmează să păşească pe un teren mai ferm, mai roditor, mai roz, dacă vreţi. Primăvara îţi dă atâtea speranţe!

În timp ce hoinăream pe stradele aleatorii, cu puţini oameni pe ele, cu rânduri de case în geamul cărora se putea zări viaţă, îmi amintisem de precedenta mea şefă. O doamnă trecută de 40, dintre care ultimii 20 i-a trăit în State. O doamnă cu mulţi draci sârbi în sânge, cu un caracter de fier, cu o personalitate greu de suportat, care ţinea oamenii la distanţă şi de care toţi colegii se fereau ca de râie. În una din deplasările noastre prin ţară îmi povestise despre timpurile când ea eră săracă. Însăşi expresia „when I was poor”, mă oripila. Cum poţi să recunoşti că ai fost sau eşti sireac şi încă să-ţi aduci aminte despre asta cu atâta mîndrie? Îmi povesti că atunci cînd emigrase în State, la începutul anilor 90, ajunsese să hoinărească pe străzi, hămisită de foame, să privească în geamul caselor, să vadă cum oamenii pregătesc cina, şi să înţeleagă că încă nu e dusă de pe fix, să prindă curaj şi să creadă că totul e trecător, că va supravieţui. Ştiam că ceia ce-mi povestea, acum câteva luni în urmă, nu sunt poveşti întâmplătoare.

Diferenţele între Moldova şi Canada sunt foarte simple. În Moldova poţi să te uiţi la case frumoase mult şi bine, aici însă, te uiţi la casele canadiene ştiind că într-o zi nu foarte-ndepărtată, una dintre acestea va fi locuită de tine. Canada îţi dă certitudine, siguranţă în ziua de mâine. Un sentiment cu care nu suntem obişnuiţi, dar care, încet, încet, începi să-l adoptezi, pentru că este un sentiment neobişnuit.

Anunțuri

Odiseea Jobbingului

După ce ne-am aşezat frumos, ne-am desfăcut bagajele, sărbătorit sărbătorile, dezmeticit ce şi unde, şi cel mai important, după ce am aşteptat 2 săptămâni instalarea internetului, a început frumoasa odisee a căutatului de lucru. Şi dacă crezi că găsirea unui job e muncă uşoară, te înşeli. Căutatul de lucru este un fel de muncă dar neremunerată. Te trezeşti dimineaţa, îţi serveşti frumos cafeluţa, deschizi calculatorul şi dă-i bătaie, cu mici pauze la prânz şi la o altă cafea. Şi de fapt, această zi de lucru, durează mult mai mult decât obişnuitele 8 ore lucrătoare. Am încercat toate metodele posibile:

  1. website-ri simple cu anunţuri (craiglist, kijiji)
  2. website-ri de recrutare (hunt, jobboom, monster)
  3. website-ul oficial al guvernului (emploiquebec)
  4. website-rile companiilor în care cred că aş vrea şi aş avea şanse să mă angajez.

Pentru fiecare anunţ se trimite un CV şi o scrisoare de motivare adaptată cerinţelor jobului. Spre exemplu, dacă în anunţul de recrutare sunt enumerate următoarele cerinţe: autonomie, discreţie, atenţie la detalii, acurateţe, iar tu scrii că eşti: creativ, dinamic şi numaiştiuce, i-aţi rămas bun de la acest job. Deci, şmecheria este ca în CV şi scrisoarea de motivare să se regăsească în mare parte aceleaşi cuvinte din anunţ, dar nici copy-paste nu faci 😉

Metoda numărul 1 în cazul meu a eşuat. Propunerile care le-am primit în urma aplicării acestei metode au fost de genul:

  • Foarte bun CV. Aici ai şanse de creştere, de venituri de peste 100k, dar va trebui să începi să lucrezi neremunerat primele 6-8 luni. Aşa încep toţi, dacă treci cu succes perioada de testare + învăţare, ai şanse să te angajezi şi să ajungi la venituri cosmice.
  • Ai un CV de professional, este un job de entry level, dar te luăm. Ok, semnăm contractul. Hopa! O clauză prin care mă oblig să rambursez 75% din salariu, în cazul în care plec mai devreme de 3 luni.
  • Compania noastră-i cea mai tare dintre cele mai tari. Şanse de creştere profesională, ajungi manager în scurt timp, cu o garanţie a unui venit de peste 75k. Interviu super sofisticat, ca după prima zi de lucru (ei o numesc al doilea interviu) să-mi dau seama că e direct marketing adevărat doar că în stil canadian.

Metoda numărul 2 n-a mers în nicio direcţie. Doar un apel prin care au văzut că nu cunosc franceza şi mi-au promis că mai revin în cazul în care… blabla.

Metoda numărul 3 e moartă pentru mine, iar din acelaşi motiv că nu cunosc suficient de bine franceza. (După atâtea obstacole întâlnite din cauza necunoşterii limbii oficiale, tot mă întreb, ce naiba caut aici?).

Metoda numărul 4 a dat roade! Mi-am pus CV-ul şi scrisoarea pe unul din site-rile companiilor unde mi-ar place să lucrez, ştiind că mari şanse nu am, totuşi am încercat. În două săptămâni am fost telefonată, un fel de interviu la telefon: de ce vreau să lucrez la ei, de ce cred că sunt potrivită pentru compania lor, sunt de acord să lucrez la banii ăştia, după ce am răspuns încrezută la toate întrebările, m-au invitat la interviu cu HR administrator. Interviul a avut loc peste o săptămână, o experienţă foarte plăcută, în sfârşit am dat peste oameni normali, care nu vor doar să profite de pe seama mea, dar chiar să mă pună pe un post care să mi se potrivească cel mai bine. După interviu am făcut nişte testări la calculator. A urmat al doilea interviu cu managerul departamentului, şi al treilea interviu cu un alt manager. În total, procesul a durat 5 săptămâni, iar de 4 zile, sunt în biroul meu, din geamul căruia se vede un părculeţ drăguţ, cu un job full-time şi care corespunde experienţei mele dar şi a aşteptărilor salariale, cu oameni normali, anglofoni, care sunt destul de friendly. Încă mă mai pişc dimineţile să văd dacă visez sau dacă chiar trebuie să mă trezesc ca să merg la servici!

Primul job

Am promis să scriu despre așa zisul primul job. Pentru mine, acest job este unul temporar, care aduce ceva bănuți în casă și care permite să ai timp pentru căutare de job adevărat.

După ce timp de o lună am trimis în disperare zeci de CV-ri, mi-am făcut profil pe n pagini de angajare, am fost la vreo 7 interviuri, și cel mai important, după ce am realizat că banii se duc mult mai repede decât era planificat, intram încet în disperare, care din când în când se transforma în iritare, frustrare, și tot felul de emoții covârșitoare. Tot entuziasmul din prima luna s-a evaporat, a rămas doar semnul de întrebare, când vor intra în casă primii bani, voi avea cu ce plăti chiria la sfârșitul lunii, etc.?

Și ca în toate poveștile, apare îngerul păzitor care îți spune, Cum, nu ți-am spus de jobul ăsta? Sună la acest număr și mergi să te angajezi, e simplu și sigur.

Este acel job, de numărat chiroane, unde e imperativ să cunoști franceza. Așa m-a speriat angajatorul la telefon. Am insistat însă, am vorbit chiar și în franceză încercând să demonstrez că eu înțeleg și chiar știu să spun cîteva fraze generale. Am fost la interviu, am trecut testul de matematică simplă și am primit prima comandă.

Inventariere, număr și renumăr marfa din diverse magazine, o introduc în baza de date, o notez pe BEVE-ul de inventariere, admir colecțiile noi și vechi ale celor mai scumpe magazine din oraș, cunosc toata marfa de la Sport Expert (am lucart mai mult de 15 ore acolo), de la Château, Bedo, Gap, Boss, etc. Deci, nu număr chiroane, ci haine, încălțăminte, șireturi, și tot felul de prostii pe care nu le-am mai văzut în viața mea, de exemplu protectoare ale organelor sensibile, chiloți, cravate, butoniere, ochelari de la 39$ la 999$, și tot așa mai departe. Iar seara, înainte de culcare, văd doar coduri de bare 🙂

Este job pentru studenți, imigranți, dar și persoane care vor să câștige un ban în plus. Am văzut și quebecoși mai în vârstă, care de sigur n-au uitat să-mi aducă aminte că aici limba oficială e franceza, și i-au făcut observație managerului care îmi vorbea în engleză.

Săptămâna aceasta urmează să primesc primul cec, motiv de sărbătoare!

Important e că acest job mi-a oferit posibilitatea să văd o altă față a Canadei, care este atât de diferită de Moldova, unde totul se bazează pe profesionalism, atitudine și motivație. Dacă insiști, dorești și ești motivat, atunci poți reuși!

Permisul de conducere

Pentru a lua permisul de conducere, e nevoie de două lucruri: unul – să poți conduce și doi – să știi regulile de circulație. În Canada procedura de luare a permisului de conducere e lungă și anevoioasa de la caz la caz având particularitățile sale. Voi povesti despre cazul meu, care este unul individual, însă care ar putea fi aplicat în practica altora din categoria mea. Deci, permisul meu din țară a făcut exact 24 luni vechime, exact cât să-mi trebuiască ca să pot pretinde la un permis canadian. Imediat ce am ajuns în Montreal am sunat la S.A.A.Q. să mă înscriu pentru testul scris. Am sunat pe la începutul lui Decembrie și am avut programarea la 21 ianuarie. Doar dupa ce treci testul scris te înscrii la cel practic, perioada de așteptare poate varia între 1 zi și 1 luna.

Cum m-am pregatit pentru test scris. Am luat cartea „Driver’s Handbook” de la Biblioteca și am citit-o din scoarță în scoarță. În mare parte, cartea este structurată în 3 capitole majore: Semnele de circulație, Regulamentul rutier, și câteva capitole cu informații generale dar destul de detaliate despre particularitățile permisului quebecoais, cum să conduci și ce factori ar putea să-ți perturbeze mersul, mașina – tot ce trebuie să știi despre înregistrare, accesorii obligatorii, inspecția mașinii, și nu în ultimul rînd amenzile și taxele pentru încălcarea regulamentului de circulație.

Câteva momente distincte în regulile locale de circulatie care nu se întâlnesc la noi. Aici semnul „drum principal/secundar” nu există, în schimb, prin semnele „Stop” poți deduce care este drumul principal și care-i cel secundar. De exemplu, când ajungi la o intersecție și vezi semnul „Stop/Arrete”, trebuie să oprești, în timp ce oprești te uiți în stânga și-n dreapta să vezi dacă și pe drumul ce urmează să-l intersectezi este semnul „Stop”. Daca „Stop” este în toate cele patru unghiuri, trebuie să cedezi trecerea celui care a ajuns primul la „Stop”. Daca „Stop” este doar în partea ta, înseamnă că drumul ce urmează să-l intersectezi este principal și trebuie să cedezi trecerea tuturor autovehicolelor.

Un alt moment important în circulația rutieră de aici, și care constituie un moment crucial la examenul practic, este „punctul mort„. Regula, în cazul în care vrei sa treci de pe o bandă pe alta, sau în momentul în care vrei să manevrezi la dreaptă, după ce te-ai oprit la „Stop”, este: te uiți în oglinzi să vezi dacă poți trece, apoi întorci capul să verifici „puncul mort”, apoi faci semn, mai verifici o dată oglinzile, punctul mort, și abia atunci, întorci volanul verificând constant oglinda retrovizoare. Semne „Stop” sunt foarte multe, acolo unde nu este semafor, este neapărat semnul „Stop”.

Semaforul este diferit. În locul celor 3 culori, mai pot fi și 3 săgeți: roșu, galben și verde. Respectiv, dacă se aprinde săgeata verde cu direcția spre dreapta, înseamnă că poți merge doar la dreapta, dacă se aprinde săgeata roșie înainte, înseamnă că înainte nu poți merge, etc. O săgeata sau culoare verde intermitentă înseamnă că poți merge la dreapta sau înainte, sau la stânga, dupa ce cedezi trecerea pietonilor. Roșu intermitent are aceeași semnificație ca și semnul „Stop”, iar galben intermitent este egal cu semnul „cedează trecerea”. Semaforul pietonilor este format din două semne: Silueta unui om de culoare albă – trecerea este permisă, sau mâna unei persoane de culoare roșie – trecerea este interzisă. Mâna intermitentă cu precizarea secundelor rămase până la aprinderea definitivă a culorii roșii – mai permite trecerea pietonilor care sunt la mijloc de drum. Mai este și semafor pentru bicicliști, care are aceeași semnificație ca și cea pentru conducători auto. Aici semafoarele sunt amplasate dupa intersecție și nu până la, iată de ce pentru început trebuie să fii atent, în special noaptea, să ai grijă unde oprești.

Penalizările. Trebuie să fie clar, șpaga aici nu merge, orice greșeală se pedepsește. Voi enumera doar câteva din penalizările locale ca să înțelegi cât de important este să conduci corect:

  1. Depășirea vitezei – se aplică între 1 și 30 de puncte
  2. Accelerarea în timpul când cineva încearcă să te depășească – 2 puncte
  3. Frînarea bruscă fără motiv – 2 puncte
  4. Trecerea pe roșu/ sau la semnul „Stop” – 3 puncte
  5. Zigzagging pentru trecerea rapidă – 3 puncte
  6. Omiterea opririi în apropierea unui autobus școlar care are lumina roșie aprinsă – 9 puncte.

La acumularea a 15 puncte, permisul de conducere este revocat sau suspendat pe o perioadă între 3-12 luni în dependență dacă conducătorul a acumulat aceste puncte pentru prima, a doua sau a treia oară. Pentru luarea permisului din nou, conducătorul auto trebuie să treacă iar testul de cunoștințe, iar taxa pentru permis va fi mai mare.

Noutatea cea bună dintre toate este că poți servi băuturi spirtoase care însă să nu depășească 0.08% din nivelul de alcool în sânge (un pahar de vin servit cu cel puți o oră înaite de a conduce este acceptabil).

Așadar, testul teoretic l-am trecut cu brio! N-a fost greu, dar nici ușor. Totuși, pregătirea bună a însemnat foarte mult. Imediat m-am înscris la testul practic care avea să aibă loc într-o săptămână. Pentru testul practic, am luat 3 ore de lecții practice cu un instructor rus care parcă a reușit să mă lămurească cu semnul „Stop” și „punctul mort”. Totuși, mai trebuie să exersez, căci obișnuința rea greu se dezvață.

În dimineața examenului practic am avut norocul să ningă. Străzile erau acoperite bine cu zăpadă pînă să ajung la S.A.A.Q. Aveam emoții și de la punctul mort, dar și de la zăpada care se topea pe asfalt, creînd condiții ideale pentru examenul de conducere. Am intrat, m-am înregistrat, am achitat 25$ pentru test și m-am pus pe așteptat. Înaintea mea erau doi pământeni care dădeau testul. Primul picase, al doilea la fel. Mi-a venit rândul și mie. Examinatorul, o domniță cam de vîrsta mea cu o engleză la fel de bună ca franceza mea, s-a prezentat, mi-a spus în câteva rânduri că vom merge vreo 20 de minute, să fiu atentă la iubitul meu Stop și îndrăgitul punct mort, să merg cu 50km/h, chiar dacă e mâzg pe drumuri, și să fiu atentă la indicațiile dânsei. I-am spus că sunt super bucuroasă de cunoștință și că I’ll do my best.

Acele douăzeci de minute mi s-au părut infernal de lungi. Am scăpat de sigur de vreo două ori punctul mort, am uitat să cedez trecerea unei mașini, pe care chiar n-o observasem, în rest, am mers parcă ok. Ajunși la parcarea din S.A.A.Q. am făcut parcarea cu spatele din două încercări, dar m-am parcat zic eu perfect. Tot timpul cât mergeam, domnița își făcea însemnări pe niște formulare, însemnările le făcea cam atunci când făceam vreo gafă. Eram însă liniștită știind că n-am făcut greșeli foarte grave. Totuși, nu poți judeca în locul examinatorului dacă ai trecut sau nu. Deci, am parcat, oprit motorul, liniște. Ea calcula ceva, se uita foarte încruntată și serioasă în hârtii. Peste câteva clipe, care mie mi s-au părut milenii, zice: Mademoiselle, felicitări, ați trecut testul! și doar atunci schițase un zâmbet. Vroiam s-o pup! Mi-a dat un număr, am mai stat vreo 5 minute la ghișeu la coadă, am făcut poza, achitat permisul, 120$, care va fi trimis prin poștă timp de o săptămână.

Acum, toată procedura mi se pare destul de simplă și ușoară. Examinatorii nu sunt interesați să te pice, ci să-ți dea permisul asigurându-se că ieșind în trafic nu vei cauza situații de accident.

Update: în exact o săptămână am primit permisul prin poștă. Este valabil 4 ani, iar în fiecare an, la ziua mea de naștere, trebuie să achit taxa anuală pentru a-i extinde valabilitatea.