Primăvăratic

Nimic în viaţă nu este întâmplător. Fiecare experienţă, fiecare om întâlnit, au un rol foarte bine determinat, cel de a te învăţa ceva. Ultimul an am fost foarte atentă la fiecare eveniment, fiecare vorbă primită. Am putut crea conexiuni şi trage concluzii.

Circumstanţele şi întâmplările, care la început mi se păreau coincidenţe, au căpătat înţelesuri, iar mesajele interceptate prin oamenii întâlniţi şi experienţele avute, mă ajută şi acum să trec prin această perioadă plină de necunoscut.

Ziua de lucru se termină destul de devreme, comparativ cu regimul cu care eram obişnuită în viaţa de dinainte. Astfel, serile sunt destul de lungi pentru a mă întâlni cu un prieten, a face cumpăraturi, a merge la bibliotecă, a găti, cina, citi. În afară de cele 7 ore petrecute la birou, îmi mai rămân altele 7 pentru a le petrece pe placul meu. Însăşi acest lucru este un vis împlinit – să stau mai puţin timp închisă între cei patru pereţi ai unui birou. Or, viaţa este prea scurtă pentru a petrece majoritatea timpului cu treburi de servici.

Ieri am ales la întîmplare o stradă, într-o zonă rezidenţială, să mă plimb. Seara abia se lăsa. Ştiind că mugurii nu se lasă mult aşteptaţi, surul nu mai este la fel de sur, mirosul de primăvară pluteşte în aer, gata, gata să explodeze. Aceste senzaţii de început de primăvară sunt atât de puternice şi pline de optimism. Ştiind că ghioceii acuş, acuş, vor înflori, că oraşul se va schimba major la faţă, ai certitudinea că şi viaţa ta urmează să păşească pe un teren mai ferm, mai roditor, mai roz, dacă vreţi. Primăvara îţi dă atâtea speranţe!

În timp ce hoinăream pe stradele aleatorii, cu puţini oameni pe ele, cu rânduri de case în geamul cărora se putea zări viaţă, îmi amintisem de precedenta mea şefă. O doamnă trecută de 40, dintre care ultimii 20 i-a trăit în State. O doamnă cu mulţi draci sârbi în sânge, cu un caracter de fier, cu o personalitate greu de suportat, care ţinea oamenii la distanţă şi de care toţi colegii se fereau ca de râie. În una din deplasările noastre prin ţară îmi povestise despre timpurile când ea eră săracă. Însăşi expresia „when I was poor”, mă oripila. Cum poţi să recunoşti că ai fost sau eşti sireac şi încă să-ţi aduci aminte despre asta cu atâta mîndrie? Îmi povesti că atunci cînd emigrase în State, la începutul anilor 90, ajunsese să hoinărească pe străzi, hămisită de foame, să privească în geamul caselor, să vadă cum oamenii pregătesc cina, şi să înţeleagă că încă nu e dusă de pe fix, să prindă curaj şi să creadă că totul e trecător, că va supravieţui. Ştiam că ceia ce-mi povestea, acum câteva luni în urmă, nu sunt poveşti întâmplătoare.

Diferenţele între Moldova şi Canada sunt foarte simple. În Moldova poţi să te uiţi la case frumoase mult şi bine, aici însă, te uiţi la casele canadiene ştiind că într-o zi nu foarte-ndepărtată, una dintre acestea va fi locuită de tine. Canada îţi dă certitudine, siguranţă în ziua de mâine. Un sentiment cu care nu suntem obişnuiţi, dar care, încet, încet, începi să-l adoptezi, pentru că este un sentiment neobişnuit.