Curiozităţi canadiene

Îmi place curăţenia din Montreal, urăsc însă să fiu trezită de maşinile foarte gălăgioase dimineţile, care se ostinesc să aspire praful de pe drumuri până a păşi eu pe ele.

Îmi place aerul foarte curat al oraşului, însă nu suport căldura şi umiditatea din ultimele zile. De ce toată lumea îmi vorbea despre frigul din Canada (pe care nici nu l-am simţit), însă nimeni nu mi-a pomenit despre verile fierbinţi şi umede?

Privesc ciudat oamenii care îşi iau cina în Metrou, însă urăsc când cineva îşi deschide sticla de Sprite în tren şi stropeşte totul împrejur cu apa dulciu-verzuie.

Mă păleşte un dor să văd câini vagabonzi, copii care cerşesc, oameni care ţipă plini de furie. Liniştea şi calmul e dăunător unui creier mioritic.

Mă enervează vânzătoarea care îmi ia produsul returnat cu un zâmbet larg pe buze, îmi returnează banii şi încă mulţumesc îmi spune.

Mă umplu de furie când încerc să traversez o stradă pe bicicletă şi toate maşinile se opresc pentru a-mi ceda trecerea, iar alţi şoferi nesimţiţi îşi scot chiar capul pe geam şi mă îndeamnă foarte amabil să trec atunci cînd sunt nesigură.

Mă supără şoferul autobusului care-n fiecare dimineaţă îmi zîmbeşte şi-mi dă bineţe, iar la ieşire îmi urează o zi bună.

Eh, de atâtea supărări, nici nu mă trage să scriu pe blog. Prea tristă şi neinteresantă e viaţa aici. Nici măcar n-ai motiv să te superi, să trânteşti, să ţipi, să fii nesimţit. Ce ţară e asta?

Anunțuri

Thank You!

În Moldova am lucrat în 5 organizaţii diferite: de stat, internaţionale şi locale. În Moldova am observat că pentru a obţine un mulţumesc de la şefi trebuie să faci eforturi supraumane, să lucrezi 10 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, şi doar atunci când pleci să afli că ai fost apreciat, însă şi această apreciere fiind spusă cu o jumătate de gură. Nu, nu trebuie să fii perfect şi să ai angajaţi perfecţi, pentru că perfecţiunea rar se întâlneşte, însă atunci când spui un mulţumesc subalternului şi nu uiţi să-i aminteşti cât de mult înseamnă munca lui pentru companie, angajaţii devin mult mai motivaţi, chiar dacă au salarii mizere.

În doar trei luni de experienţă profesională canadiană, şi în doar 5 luni de Canada în general, am auzit mai multe „thank you for your wonderful job” decât în Moldova în întreaga viaţă. Flori, cărţi poştale cu un „Thank you, you are great!”, scrise chiar de mâna şefilor (nu de secretare), este un lucru normal aici.

Nu vreau să critic sau să-mi vărs frustrarea adunată în Moldova. Vreau doar să invit pe cei care au mai rămas acolo să înceapă schimbarea cu ei înşişi. Fiecare are un subaltern, chiar şi servitoarea sau şoferul companiei. Poţi începe să spui un mulţumesc pentru că ţi-a şters praful de pe masă sau pentru orice alt serviu făcut. Un mulţumesc nu costă nimic, însă aduce atâta satisfacţie, cât 10 salarii la un loc, în plus măreşte productivitatea de cel puţin 10 ori.

Canadian Olympic and Paralympic Athlete Parade

Azi Montrealul a aplaudat olimpicii şi paraolimpicii Canadieni ai Jocurilor 2010 care s-au desfăşurat în Vancouver. Au mărşăluit toţi medaliaţii, jucătorii şi susţinătorii Olimpiadei din acest an.

Canadienii încă o dată s-au simțit mândri să poarte steagul cu frunza de arțar. Această paradă a fost unică pentru că rar se întâmplă să ai ocazia să vezi toți olimpicii laolaltă; rar când olimpicii pot să se bucure de atâta atenție, dragoste, respect și mândrie din partea propriului popor. Pentru copii, este un eveniment memorabil pentru întreaga viața. Este o paradă a unor modele demne de urmat, personalități care inspiră încredere că visul poate deveni realitate prin multă credință dar și efort. Un popor bogat în personalități de o așa talie, este un popor binecuvântat. Azi m-am simțit parte din el.

Am dat din mână salutând jucătorii ca un copil și m-am bucurat de rând cu toți, francofonii, cât și anglofonii, pentru că într-o asemenea zi dispar neînțelegerile și oamenii sunt mai uniți.

Mai jos vedeţi câteva imagini. Din păcate emoţiile trăite greu pot fi transmise.

The Wealthy Barber – sau cum să te descurci bine din punct de vedere financiar

Un moldovean în Moldova analfabet din punct de vedere financiar supravieţuieşte uşor cu sfaturile despre managementul banilor, care nu-i prea vede, primite de la părinţi şi naşi. Dar un moldovean în Canada analfabet în materie de finanţe, într-un sistem financiar-bancar totalmente străin lui, se poate îneaca uşor în milioanele de oferte despre cum să investească, cum să facă economii şi cum să-şi asigure bunurile. Pentru început, când abia ajungi pe acest tărâm unde din orice poţi face bani, şi totuşi abia reuşeşti să supravieţuieşti de la o lună la alta, nu-ţi pui aşa probleme existenţiale, în scurt timp însă, fiind asaltat de atâta publicitate stradală, telemarketing, precum şi comunicând cu colegii, observi că este imperativ să începi să însuşeşti cum se „mănâncă” banii în acest sistem.

Despre finanţe aici nu se învaţă doar la şcoală, la fel ca şi despre literatură de altfel (dar despre asta într-un alt post), ci sunt o sumedenie de emisiuni televizate şi radio, de divertisment de sigur, care te ajută să găseşti răspunsuri la mai multe întrebări. În una din aceste emisiuni am aflat despre cartea lui David Chilton în care povesteşte în termeni financiari dar simpli, pe înţelesul oricărui muritor de rând, cum un frizer a ajuns bogat. The Wealthy Barber a fost publicată în 1989 şi încă mai apare în lista cărţilor cel mai bine vândute pe continentul american. În carte poţi afla în cele mai mici detalii despre cum să economiseşti, cum să investeşti banii pe termen lung, cum să-ţi faci un testament, cum să-ţi asiguri viaţa, casa, etc., despre diverse tipuri de investiţii posibile, care sunt avantajele şi dezavantajele. Citind cartea nu vei fi plictisit, ci împreună cu personajele vei parcurge câteva lecţii de bază teoretice, cu aspecte practice, cu conversaţii şi dezbateri şi nu în ultimul rând cu mult umor. Pentru noi veniţi este destul de utilă pentru că nimeni nu te va învăţa atât de amănunţit despre atâtea lucruri nouă străine.

Aşadar, te invit să găseşti cartea (eu am stat în rând vreo 3 săptămâni după ea), şi îţi doresc să devii la fel de bogat ca şi Roy, vestitul Wealthy Barber.

Viaţa pe contract

Din primele zile de la aterizarea pe continentul american, eşti practic impus să semnezi o sumedenie de contracte pe termen lung. Nu ai mult timp la dispoziţie să analizezi piaţa serviciilor, dar şi termenii contractului, căci ai nevoie să comunici, să închiriezi, să te deplasezi. Nişte necesităţi esenţiale pentru fiecare nou-venit.

Semnarea contractelor nu ar fi o problemă în sine, consecinţele însă constituie o mare bataie de cap pentru mai târziu. Aşa se face, că pui semnătura pe primul bail, termenul căruia este minim un an. Şi nu contează dacă ai găsit în scurt timp o locuinţă mai bună şi ca preţ, dar şi spaţiu, calitate, amplasare. Din moment ce este semnat contractul, trebuie să „înduri” toate consecinţele, inclusiv vecinii.

Primul cont bancar. Atâta timp cât ai bani poţi deschide un cont de checking, dar atenţie, primeşti vreo 40 de pagini de contract pe care efectiv nu ai timp să-l citeşti, şi nici când ajungi acasă nu-l mai citeşti pentru că termenii şi limbajul te depăşesc. Vrei cont de credit? Nicio problemă, laşi gaj $1000 pe un an de zile şi ai contul de credit. Chiar dacă mai târziu îţi găseşti servici, şi ai avea toate motivele să nu mai trebuiască să ţii gajul la bancă, tot nu vei primi banii tăi mai devreme de termen. Pentru moment, Visa îmi dă mai multe bătăi de cap decât beneficii. Dar dacă nu ai Visa, nu ai istorie de credit. Nu ai istorie de credit, uită de orice posibilitate de morgage sau împrumut.

Telefonul mobil în Moldova nu mai este doar un moft sau un obiect de lux de mult timp. Serviciile sunt ieftine, nu eşti legat de niciun contract, vorbeşti cu orele şi nu te afectează de loc la buzunar. Ajuns aici, ar trebui să uiţi toate astea. Aici, să nu ai telefon mobil e un lucru obişnuit, mai degrabă sa ai unul e un „realy?”, dapoi două per familie din două persoane. Pentru că telefonia mobilă e mult prea scumpă. Plăteşti dacă suni, dacă eşti sunat, dacă vrei să vezi cine te sună, dacă vrei să ai mesagerie vocală şi pentru orice alt moft suplimentar plăteşti! Şi de-ar fi doar asta. Din moment ce intri pe contract, eşti legat DOI ani de compania asta, chiar dacă apar altele cu oferte mai bune, şi chiar dacă realizezi că nu mai ai nevoie de el, telefonul, oricum eşti legat şi plăteşti minim $35 pe lună (50 minute intrari+ieşiri) pentru acest lux.

Internetul ţi-l iei minim pe un an, cu un contract în care eşti obligat să plăteşti pe întregul an înainte, chiar dacă îţi instalează netul peste 3 săptămîni de la semnarea (respectiv achitarea) contractului.

Ce-am vrut să spun, fiţi atenţi ce contracte semnaţi şi dacă aveţi nevoie de toate serviciile cu care sunteţi asaltat zilnic.

Aici, pentru cititorii de limbă rusă, un articol interesant la temă.

Generozitate la pătrat

Așa vor să creadă canadienii că sunt. Generoși. Într-adevăr, ce altă țară primește atâțea emigranți pe an, îi învață limba gratuit, le dă ajutor social, subvenții, etc.?

Canada încă o dată a demonstrat că este o țară generoasă, o țară în care nu doar Guvernul sprijină țările bătute de soartă, ci și cetățenii. Ca răspuns al evenimentelor din Port-au-Prince, Canada s-a mobilizat serios pentru a-i ajuta pe haitieni. Pentru că aproximativ 1mln de imigranți haitieni sunt stabiliți în Canada, pentru că peste 7000 de canadieni trăiesc în Haiti, pentru că Haiti este o țară francofonă, pentru că Guvernatorul General al Canadei este de origine haitieană, pentru că pur și simplu Canada este o țară care nu poate să rămână indifirentă, o țară care nu încearcă să tragă foloase pe seama lacrimilor altora.

Imediat după catastrofa din 12 februarie, întregul oraș vuia doar despre Haiti. Toate ziarele, știrile TV vorbeau și mai continuă să vorbească despre Haiti. Magazinele, birourile, ONG-le și Guvernul invită în continuare cetățenii să doneze. După atâta invazie de informații și mesaje, este imposibil să treci indiferent și să nu scoți măcar 10$ din buzunarul și așa gol pentru o mică contribuție.

Guvernul a donat în primele zile $5mln, iar pe lângă bani au trimis oameni în teren, și s-a implicat activ în facilitarea procesului de imigrare al haitienilor care deja erau în proces, a urgentat adopția a mai multor copii orfani care la fel erau în proces de adopție. O altă acțiune care merită toată atenția este crearea unui Fond de Asistență,
menirea căruia este motivarea cetățenilor critici față de guvern precum că acesta nu ar face mare lucru pentru ajutorarea haitienilor, și anume să doneze și ei bani, iar la fiecare dolar donat de cetățean, Guvernul va dona 2 dolari.

Nu este o cifră exactă a banilor colectați până acum, cert este că a fost depășită suma de $100mln. Cel mai important însă, din toată istoria asta, este să vezi cum se mobilizează lumea și cum fiecare contribuie cu puținul pe care îl are pentru ca în final Canada să poată spune că este o națiune unită, capabilă să dea o mână generoasă de ajutor și să fie un actor important în salvarea unei națiuni și așa blestemate.

Reţete Canadiene

Sunt o sumedenie de retete pentru aselenizarea și integrarea de succes în Canada. Fiecare își alege reteta pe gustul său, fiecare experiență, pînă la urmă, fiind foarte individuală.

Pe noi Canada ne-a întîmpinat în plină iarnă. O iarna pe care n-am mai vazut-o din copilărie. Chiar în primele zile ne-a vizitat o furtuna de zăpada, așa ca să simțim întru totul unde de fapt am ajuns. Am descoperit un oraș alb, cu zăpadă pînă la genunchi, ninsoare cîteva zile la rînd, o ninsoare care pișcă bine obrazul. Doar cartierul latin și graffiti, văzut pe multe clădiri, mai dau puțină culoare orașului. Restul abundă în alb.

-20, frigul pătrunde pînă la oase, pielea ustură, tenul extrem de uscat, părul electrizat, discomfortul fizic ajuns pînă la extremă. Se pare că anume așa a vrut să ne întîmpine pe noi Canada.  Totuși, halucinația de nou, altfel, total diferit, ne mai purta pe străzile largi, extra largi, cu cladiri de toate formele, mărimile și culorile.

Iată doar cîteva ingridiente ale retetei noastre canadiene pentru început.

Orașul

Primele zile am cutreierat orașul, atît cît se putea, sau atît cît rezistam frigului. Oricum, mai mult de două ore, cu intrări regulate în cafenele, nu rezistam afară. Prima impresie la ieșirea din metro în centrul Montreal-ului probabil n-o voi uita niciodată. Totul era atît de gigantic! Cu toate că mai fusesem pe continentul American, această grandoare îți dă o senzație de om-furnică într-un mușuroi de furnici, care de altfel, nu prea se grăbesc.

Locuința

În căutarea locuinței, am colindat o groază de străzi prin centrul orașului; știam toate stațiile de metro la perfecție deja, parcă-aș fi fost montrealeză get-beget. Ultimul apartament pe care trebuia să-l vizităm ne-a dat cele mai multe bătăi de cap, și nu în zădar. Am găsit anunțul pe kijiji.ca doar cu o adresă de email. Am trimis o scrisoare în engleză, ca să primesc un răspuns tot în engleză, din care din păcate mai mult am dedus, decît înțeles. Iată mesajul:

Așadar, ne-am pornit cu noaptea în cap ca să fim pe loc la 10.00. Inițial am crezut că a vrut să zică că va fi între 10.00 și 14.00. M-am înșelat însă, fata a avut în vedere data de 10 la ora 14.00. Timp de patru ore, am colindat toată zona, iar la 14.05 a venit și persoana cu care urma să ne întîlnim. Am semnat contractul imediat, căci oferta era prea bună, mult mai bună ca engleza fetei. În 5 zile am primit confirmarea și în a șasea zi de la momentul semnării contractului, ne-am mutat la prima noastră casă canadiană!!!

Strada

Locuim în cel mai picant cartier al orașului, Ville Marie, cartier destinat în particular celor din categoria lgbt. Cred că majoritatea conaționalilor de sex masculin s-ar încadra perfect în acest anturaj din punct de vedere vestimentar. Și n-o spun cu răutate, ci din marea mea admirație față de ținutele vestimentare ale pămîntenilor mei. Cu toate că, probabil, ar mai avea multe de învățat de la acești tineri simpatici și foarte colorați, de la coafură, depilare, ținută, machiaj, pînă la pantofi.

Sărbători

Am savurat din plin atmosfera sărbătorilor de iarnă. Ah!!! Doar luminile cît fac! Și toată nebunia cumpărăturilor, cadourilor. Extraordinar! În sfîrșit plăcerea de a merge la un club a revenit, iar clubingul în sine a însemnat dansat și chefuit într-o mulțime de oameni de toate vîrstele și toate culorile. Nonconformismul localnicilor este ceva deosebit, care nu complexează și nici frustrează, care te lasă să fii cine ești cu adevărat. O senzație tare adînc inhibată, dar care puțin cîte puțin își dă de știre… Pentru prima dată de sărbători nu m-am simțit singură.

Mai pe scurt, reteta noastră se bazează pe savurarea fiecărei clipe trăite aici, pe acest nou pămînt. Zi cu zi, se fac mai multe zile de cînd suntem plecați, sau mai bine spus, de cînd suntem la noua noastră casă. În fiecare zi aflăm lucruri noi care ne fac adaptarea mai ușoară. Cert este că mai avem nevoie de mult timp să ne simțim canadieni, avînd în vedere imensa gaură de diferențe între sistemul de unde venim și cel în care am decis să ne stabilim.

Iar pentru mîngîierea ochilor, poftim și un nițel de poze: